Administratorul unei firme de construcții din județul Botoșani a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), după ce a admis că a oferit mită către doi primari pentru obținerea și derularea unor contracte de lucrări publice.
Dosarul a fost trimis la Tribunalul Botoșani pentru confirmarea acordului, care prevede o pedeapsă de doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare, potrivit unui comunicat transmis marți de DNA.
Omul de afaceri a recunoscut faptele în fața procurorilor DNA
Potrivit anchetatorilor, omul de afaceri Vasile Marcel Bîrsan, administrator de fapt al unei societăți comerciale, a recunoscut că, în perioada iulie 2022 – martie 2025, i-a oferit mită primarului comunei Mihai Eminescu, Dumitru-Verginel Gireadă, pentru a obține sprijin în atribuirea unor contracte de achiziții publice și pentru urgentarea plăților aferente lucrărilor executate.
Conform DNA, mita a constat în sume de bani, bunuri și alte foloase necuvenite, oferite în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale edilului.
Anchetatorii susțin că, în perioada august – decembrie 2024, omul de afaceri i-ar fi oferit mită și primarului orașului Flămânzi, Dan Oloeriu.
Foloasele necuvenite au constat în plata unor facturi pentru materiale de construcții, livrarea unei cantități de beton și executarea unor lucrări de excavații necesare construirii unui imobil personal al edilului.
Valoarea totală a acestor beneficii a fost estimată de procurori la 98.364 de lei.
DNA precizează că administratorul firmei și-a recunoscut integral faptele și a acceptat pedeapsa negociată cu procurorii.
„În prezenţa avocatului, inculpatul B. V. M. a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 4 (patru) ani. Totodată, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată”, se arată în comunicatul DNA.
Acordul de recunoaștere a vinovăției urmează să fie analizat de Tribunalul Botoșani, care va decide dacă îl validează.
Și cei doi primari au încheiat acorduri cu DNA
Procurorii anticorupție precizează că și cei doi edili implicați în dosar, Dumitru-Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu, și Dan Oloeriu, primarul orașului Flămânzi, au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA.
Fiecare dintre cei doi a acceptat o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, urmând ca acordurile să fie supuse confirmării instanței competente.
Sursă: stiripesurse.ro
