Prima pagină » Un fost ministru al Muncii trasează obiectivul principal al viitorului Guvern: 'Fără sărăcie'

Un fost ministru al Muncii trasează obiectivul principal al viitorului Guvern: 'Fără sărăcie'

by Salut Timisoara
0 comments



Un fost ministru al Muncii trasează obiectivul principal al viitorului Guvern: „Fără sărăcie”.

Marius Budăi, fost ministru PSD al Muncii, vorbește astăzi despre „epoca austerității” impuse de premierul demis Ilie Bolojan.

Budăi: „Viața reală a românilor se prăbușește sub greutatea unor decizii economice primitive”

Marius Budăi îl acuză pe Ilie Bolojan că se agață de scaunul de la Palatul Victoria, în timp ce traiul românilor se prăbușește „sub greutatea unor decizii economice primitive”.

„În timp ce unii se agață de scaune la București, viața reală a românilor se prăbușește sub greutatea unor decizii economice primitive.

Datele oficiale nu mint. În spatele procentelor reci se ascund realități dureroase pentru milioane de familii. Din păcate, cetățenii români sunt tot mai săraci în “epoca austerității” – era să spun “epoca reformelor” – impusă cu atât de multă rigurozitate de domnul Bolojan”, spune Marius Budăi.

„Prăbușirea consumului este deja o realitate dureroasă pentru multe familii”

„În luna mai, cetățenii români au consumat cu 4,7% mai puțin față de anul trecut. Pe primele cinci luni din 2026, scăderea este de 5,5%”, a afirmat Budăi.

„Prăbușirea consumului este deja o realitate dureroasă pentru multe familii. În luna mai, cetățenii români au consumat cu 4,7% mai puțin față de anul trecut. Pe primele cinci luni din 2026, scăderea este de 5,5%. Ce înseamnă asta în viața de zi cu zi? Înseamnă că oamenii o duc mult mai rău. Că mănâncă mai puțin, își cumpără mai puține haine, renunță la deplasări, la concedii, la cultură și fac economii până și la produsele de igienă de bază. Aceasta este „opera” de austeritate – iar era să spun de “reforme”, oare de ce?! – a domnului Ilie Bolojan.

Cercul vicios al recesiunii pune stăpânire pe țara noastră. Când oamenii nu mai cumpără, firmele nu mai vând. Ca să nu intre în faliment, companiile românești își reduc producția și își trimit angajații acasă. Explozia șomajului este o realitate dură de necontestat.

Sub acest imperiu al austerității, șomajul a sărit de la 5,3% (la finalul guvernării Ciolacu) la un îngrijorător 6,4% în luna mai. Și vorbim doar despre cifrele oficiale! Șomajul real este mult mai mare, mascat de drama celor care iau din nou calea străinătății pentru a-și asigura traiul sau a celor care au renunțat să mai spere și nu mai sunt înregistrați nicăieri”, a precizat Marius Budăi.

Un fost ministru al Muncii trasează obiectivul principal al viitorului Guvern: „Fără sărăcie”

Fostul ministru al Muncii a subliniat că obiectivul principal al viitorului Guvern trebuie să fie „FĂRĂ SĂRĂCIE”.

„Acțiunea PSD de a opri această direcție distructivă a fost pe deplin justificată și mai ales responsabilă. Nu a fost o miză politică, ci o obligație morală de a salva economia și cetățenii de “reformele sărăciei”.

Viitorul guvern are o misiune clară și urgentă: să oprească prăbușirea economiei, să abandoneze dogmele rigide ale austerității, să proiecteze speranță și să salveze locurile de muncă ale cetățenilor români!

“FĂRĂ SĂRĂCIE” trebuie să fie obiectivul principal al următoarei perioade!”, și-a încheiat Budăi mesajul.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment