Prima pagină » Islanda, punct strategic NATO în Arctica – Grup naval desfășurat pe fondul amenințărilor Rusiei/ Secretarul apărării britanic în vizită la Reykjavík

Islanda, punct strategic NATO în Arctica – Grup naval desfășurat pe fondul amenințărilor Rusiei/ Secretarul apărării britanic în vizită la Reykjavík

by Salut Timisoara
0 comments



Secretarul apărării britanic Dan Jarvis a efectuat o vizită în Islanda pe fondul „ameninţărilor ruseşti în creştere”, în timp ce NATO a desfăşurat, pentru prima dată, operaţiuni de apărare aeriană de pe un portavion european, relatează luni dpa, potrivit Agerpres.

Vizită în Islanda

Cu această ocazie, Jarvis a vizitat forţele britanice de la bordul navei amiral HMS Prince of Wales a Royal Navy, desfăşurată în largul Islandei sub comanda NATO, în timpul în care avioane F-35 au efectuat în premieră operaţiuni NATO de apărare aeriană de pe punte.

Ministerul Apărării britanic (MoD) a declarat că această vizită intervine în contextul în care „trupele de elită britanice preiau pentru prima dată comanda forţei de operaţiuni speciale cu grad ridicat de pregătire a Alianţei” pentru a „contribui la protejarea aliaţilor NATO împotriva ameninţărilor ruseşti în creştere”.

Jarvis a declarat pentru Channel 4 News: „Trebuie să fim conştienţi de faptul că ameninţarea din partea Rusiei există în toate domeniile: sub apă, pe apă, pe uscat, în aer, în spaţiu şi, de asemenea, în spaţiul cibernetic”.

Bugetele pentru apărare

Referitor la cheltuielile de apărare ale ţărilor membre NATO, Jarvis a afirmat că „unele dintre lucrurile spuse în ultima vreme de americani sunt absolut corecte” şi că „Europa trebuie într-adevăr să-şi intensifice eforturile”.

„Trebuie să ne respectăm angajamentele luate faţă de aliaţii noştri din NATO. De aceea, până în 2035 vom cheltui 3,5% din PIB pentru apărare”, a spus el.

Jarvis a afirmat că viitorul prim-ministru, Andy Burnham, „înţelege importanţa apărării naţiunii” şi se va asigura că „vom dispune de resursele necesare pentru a menţine siguranţa ţării”.

Importanța Islandei

Ministrul apărării britanic a fost însoţit pe parcursul acestei vizite de ministrul de externe islandez, Thorgerdur Katrin Gunnarsdottir.

Cu această ocazie, Ministerul Apărării britanic a subliniat că Islanda oferă „sprijin vital forţelor aliate care operează de pe teritoriul său, iar această cooperare strânsă sporeşte securitatea în Atlanticul de Nord”.

Peste 1.500 de membri ai personalului britanic de pe portavionul HMS Prince of Wales, distrugătorul de tip 45 HMS Duncan şi nava RFA Tidespring sunt desfăşurate în Atlanticul de Nord ca parte a Grupului de luptă al portavionului (CSG).

Forţele de operaţiuni speciale ale Regatului Unit au preluat la 1 iulie comanda Componentei de operaţiuni speciale din cadrul Forţei de Reacţie Aliate (ARF) a NATO.

Ministerul Apărării a spus că această forţă este „vârful de lance al ARF, capabilă să fie desfăşurată oriunde în lume în câteva zile”.

„Trăim într-o perioadă din ce în ce mai periculoasă şi mai incertă, iar astfel de desfăşurări de forţe, susţinute de aliaţi şi parteneri, printre care şi Islanda, ne consolidează capacitatea de descurajare şi apărare în cadrul NATO”, a completat Jarvis.

„Vom investi 298 de miliarde de lire sterline (398 miliarde de dolari) în următorii patru ani pentru a consolida pregătirea şi pentru a ne asigura că oamenii noştri au echipamentul şi tehnologia necesare”, a indicat el.

Regatul Unit a preluat, de asemenea, comanda componentei maritime a ARF, cu contraamiralul Mark Anderson şi echipa sa de luptă la conducere.

Ministerul Apărării a declarat că nava HMS Queen Elizabeth, care a finalizat recent o operaţiune de modernizare la Rosyth, în Scoţia, se pregăteşte să devină – mai târziu anul acesta – cartier general al acestei forţe.

Prezența NATO în Arctica

Gunnarsdottir a declarat la rândul său că „această vizită a Grupului de luptă al portavionului britanic este o demonstraţie clară a prezenţei sporite a NATO în această regiune strategic importantă şi una pe care Islanda este mândră să o sprijine şi să contribuie la ea”.

„NATO continuă să-şi consolideze capacitatea de descurajare şi de apărare, demonstrând unitatea şi hotărârea aliaţilor într-un mediu provocator al Atlanticului de Nord şi în Arctica”, a afirmat ministrul de externe islandez.

Peste 1.000 de membri ai personalului britanic sunt prezenţi în posturile de comandă ale NATO, iar Regatul Unit conduce şi Corpul Aliat de Reacţie Rapidă (ARRC) de la sediul său din Gloucestershire, cu peste 400 de angajaţi permanenţi din 20 de ţări membre NATO.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment