Orașul Zaporojie a fost atacat. Opt persoane, inclusiv doi adolescenți, au fost rănite. Ivan Fedorov, șeful Administrației Militare a regiunii, a declarat că forțele ruse au lovit o zonă rezidențială. În Sumî, un atac cu bombă ghidată s-a soldat cu moartea a trei persoane, inclusiv un copil, și rănirea a 27 de persoane.
STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina
UPDATE 5 iulie, ora 01.20 – Volodimir Zelenski a vorbit cu Donald Trump: „Există o perspectivă reală de a pune capăt acestui război!”
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că a vorbit cu preşedintele american Donald Trump în timpul sărbătorii de 4 iulie şi a cerut „determinare americană” pentru a ajuta la încheierea războiului cu Rusia, care durează de peste patru ani, informează Reuters, relatează AGERPRES.
Zelenski a spus că a avut o conversaţie „foarte bună” cu Trump, cu care a discutat despre situaţia de pe linia frontului.
„Există o perspectivă reală de a pune capăt acestui război, iar determinarea americană va avea o semnificaţie crucială”, a afirmat el.
Preşedintele ucrainean a mai declarat că el şi Trump au convenit „să continue conversaţia” la summitul NATO de săptămâna viitoare din Turcia.
Continuarea aici
Sursă: stiripesurse.ro
