Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, lansează un atac virulent la adresa ministrului Mediului, Diana Buzoianu, după câteva zile petrecute pe litoralul românesc. Aceasta susține că stațiunea Mamaia este într-o stare deplorabilă și acuză Guvernul că a distrus turismul românesc prin deciziile luate.
Udrea afirmă că, deși a fost sfătuită să își petreacă vacanța în Bulgaria, a ales să meargă la Mamaia, însă experiența a dezamăgit-o profund.
Elena Udrea: „Ce ați făcut cu litoralul românesc? Este un dezastru!”
Fostul ministru descrie un litoral cu numeroase afaceri închise și plaje insuficient amenajate.
„Deși toată lumea m-a sfătuit să merg în Bulgaria dacă vreau să petrec câteva zile frumoase la soare cu Eva, la început de vacanță, eu am insistat să vin la Mamaia.
Ferească Dumnezeu! Ce ați făcut cu litoralul românesc? Ce ați făcut cu turismul? Este un dezastru!
Peste jumătate dintre locații sunt închise, iar multe sunt scoase la vânzare. Doar câteva plaje sunt amenajate, aflate la capătul unor cărări lungi de sute de metri croite până la mare prin dune nesfârșite de nisip, lăsate în voia pescărușilor, de parcă ar fi doar pentru ei, nu pentru oameni”, a scris Elena Udrea.
Acuzații la adresa Ministerului Mediului
Fostul ministru al Turismului critică măsurile despre care spune că au afectat serviciile oferite turiștilor pe plajă.
„Când ajungi, în sfârșit, la ele și vrei să bei o apă, ți se spune că ministra Mediului a interzis beach barurile, așa că bei apă doar dacă ai adus de la supermarket. Dar dacă vrei să mergi la toaletă? Ministra Mediului a interzis și toaletele! Ți se recomandă să rezolvi problema în mare, dacă nu mai reziști până te întorci la hotel!
Ministra Mediului? Ce caută Ministerul Mediului în problema turismului? Plaja nu este o rezervație naturală, pentru pescăruși, meduze și alge! Are nevoie să fie organizată și să ofere servicii turiștilor, pentru ca aceștia să vină, agenții economici să funcționeze eficient, iar turismul românesc să prospere. Unde este responsabilul pentru turism? Există așa ceva în guvernul lui Bolojan?”, afirmă Udrea.
„Acum nenorociți și turismul”
În continuarea mesajului, Elena Udrea acuză actuala guvernare că afectează unul dintre cele mai importante sectoare economice și susține că operatorii din turism iau în calcul mutarea afacerilor în Bulgaria.
„Nu este de ajuns că ați distrus tot în țara asta și că dați resursele țării pe nimic, străinilor? Acum nenorociți și turismul și îi obligați pe români să își petreacă vacanțele în străinătate?
Dacă trăia Ceaușescu, v-ar fi condamnat pe viață pentru nenorocirea adusă României!
Proprietarul plajei unde ne-am oprit ne spune că, de la anul, se va muta în Bulgaria dacă lucrurile vor rămâne așa. Încerc să-l încurajez să mai aibă puțină răbdare.
Poate, totuși, va exista cineva potent în politică să formeze un nou guvern și să-i trimită acasă pe acești incompetenți și trădători de țară!”, a mai transmis fostul ministru al Turismului.
Sursă: stiripesurse.ro
