TIMIȘ. CS Sânandrei a fost învinsă la limită de campioana Mehedințiului în prima partidă din dubla pentru promovarea în Liga 3.
CITEȘTE ȘI: SCM Timișoara păstrează titlul național la rugby în 7. Sportivii bănățeni au au primit punct în ultima etapă a sezonului. VIDEO
CS Drobeta Turnu Severin a început mai bine duelul de la Carani, iar în minutul 9, după o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri, mingea a izbit transversală a porții lui Culda. Sânandreiul a răspuns în minutul 13, când un balon trimis în careul mehedințean a ajuns la Oprea, acesta a fost faultat, iar centralul a arătat punctul cu var.
A executat Birău, care a transformat și timișenii conduceau cu 1-0.
Cu un minut înainte de expirarea timpului regulamentar, la o pătrundere pe dreapta, portarul Culda și-a pus la pământ adversarul, și s-a acordat din nou penalty. A executat căpitanul mehedințean Dragu, dar același Culda și-a spălat păcatele și a apărat. Astfel, la pauză gazdele aveau 1-0.
La 3 minute de la reluare, Sîrbu îi trimite lui Tronea în dreapta, acesta pătrunde în careul timișean, dar trimite în stânga la Ciolacu, iar acesta egalează situația pe tabelă.
Oaspeții au fost mai prezenți în atac în partea a doua, iar în minutul 71 a preluat conducerea. O pasă în adâncime l-a găsit pe Găină, care a șutat la colțul lung și a făcut 1-2.
CS Sânandrei a înscris în minutele din prelungire, însă golul a fost anulat pentru o poziție de offside, iar CS Drobeta Turnu Severin a plecat victorioasă de la Carani.
Returul acestei partide este programat weekend-ul viitor la malul Dunării.
În celelalte două meciuri de baraj din regiunea vest, campioana Caraș-Severinului, Nera Bogodinț, s-a impus cu 2-1 pe terenul gorjenilor de la CSC Negomir, iar CSM Deva a câștigat tot la limită, 1-0, pe terenul campioanei din Arad, Athletico Vinga.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.
Source link
