Transmiterea epidemiei de Ebola în Republica Democratică Congo (RDC) se accelerează, în pofida consolidării măsurilor de ripostă sanitară, a anunţat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), informează AFP.
„Situaţia evoluează rapid, cu o transmitere accelerată, semnalată în 33 de zone sanitare afectate, repartizate în trei provincii”, a declarat Bunia Marie Roseline Belizaire, directoarea departamentului de urgenţe din cadrul biroului african al OMS, într-o conferinţă de presă organizată la Geneva, potrivit Agerpres.
„Situaţia rămâne gravă şi continuă să evolueze. Cu toate acestea, riposta sanitară se consolidează în fiecare zi”, a adăugat ea.
Pe 15 mai, RDC a declarat cea de-a 17-a epidemie de Ebola pe teritoriul său, cauzată de tulpina Bundibugyo, împotriva căreia nu există vaccin şi nici tratament specific.
Epicentrul epidemiei se află în Ituri, o provincie din nord-estul RDC, unde accesul este îngreunat de starea proastă a drumurilor şi de lipsa de siguranţă întreţinută de grupările armate.
„Cazuri de infectare continuă să fie semnalate în numeroase regiuni, ceea ce subliniază necesitatea de a menţine şi de a accelera eforturile de luptă împotriva epidemiei”, a transmis doamna Belizaire.
Potrivit datelor oficiale raportate de OMS, 896 de cazuri de Ebola au fost confirmate, inclusiv 232 de decese, reprezentând o rată de mortalitate de 26% în RDC.
În Uganda vecină, care numără de acum 19 cazuri confirmate, alături de două decese, nu a mai fost semnalat niciun caz de infectare în ultimele 12 zile.
Pentru a susţine riposta sanitară în RDC, OMS a trimis peste 115 experţi sanitari în provinciile şi zonele afectate, precum şi peste 100 de tone de materiale medicale de urgenţă.
Capacitatea de reacţie a fost consolidată, a precizat Bunia Marie Roseline Belizaire, întrucât de acum există 516 paturi disponibile pentru internarea pacienţilor şi o capacitate de depistare a virusului care a depăşit 2.000 de teste pe zi.
„Epidemia evoluează atât de rapid, încât trebuie să ne intensificăm şi noi eforturile pentru a menţine măcar acelaşi nivel de reacţie”, a declarat ea.
Printre provocările rămase: accesul în zonele afectate se menţine dificil din cauza lipsei de securitate, în timp ce resursele operaţionale şi financiare trebuie să fie consolidate în continuare în faţa unei epidemii aflate într-o evoluţie constantă.
Rata de monitorizare a persoanelor de contact a crescut, dar rămâne insuficientă (75% faţă de obiectivul de 90%), iar persistenţa deceselor comunitare şi a cazurilor de infectare în populaţiile strămutate arată că anumite lanţuri de transmitere virală încă scapă controlului autorităţilor sanitare.
O echipă medicală chineză a ajuns la Kinshasa, a anunţat doamna Belizaire.
Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a anunţat vineri că a depăşit 1 milion de controale efectuate la frontiere şi de-a lungul principalelor itinerarii transfrontaliere şi culoare de circulaţie din RDC şi din ţările vecine, în cadrul unui dispozitiv de supraveghere ce vizează detectarea eventualelor cazuri de Ebola.
Sursă: stiripesurse.ro
