Prima pagină » Tori Penso, a doua femeie care arbitrează un meci de CM masculină

Tori Penso, a doua femeie care arbitrează un meci de CM masculină

by Salut Timisoara
0 comments



Reprezentativa Cehiei a remizat, joi, la Atlanta, scor 1-1, cu naţionala Africii de Sud, într-un meci din etapa a doua a grupei A de la Cupa Mondială 2026. Meciul a fost arbitrat de americanca Tori Penso.

Aceasta a devenit, joi, a doua femeie din istorie care a arbitrat un meci din Cupa Mondială masculină. Arbitra în vârstă de 39 de ani a mai arbitrat deja mai multe meciuri internaţionale, printre care Argentina – Venezuela în octombrie 2025, şi a oficiat, de asemenea, două meciuri din Cupa Mondială a Cluburilor vara trecută (Al-Ain – Juventus şi Dortmund – Ulsan).

În urmă cu trei ani şi jumătate, Stéphanie Frappart a deschis calea arbitrând meciul Costa Rica-Germania (2-4, la 1 decembrie 2022) şi devenind prima femeie care a arbitrat un meci din Cupa Mondială masculină.

Cehia – Africa de Sud 1-1

Cehia și Africa de Sud au terminat la egalitate, rezultat care nu ajută nicio echipă.

Tot în grupa A se va disputa, vineri, de la ora 04:00, partida Mexic – Coreea de Sud.

În prima etapă, Mexic a învins cu 2-0 Africa de Sud şi Coreea de Sud s-a impus cu 2-1 în faţa Cehiei.

Clasamentul grupei: 1. Mexic – 3 puncte, 2. Coreea de Sud – 3 puncte, 3. Cehia – un punct, 4. Africa de Sud – un punct.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment