O premieră medicală în sistemul public de sănătate din România a avut loc miercuri, la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, fiind vorba despre proceduri de chimioterapie intraperitoneală presurizată (PIPAC – Pressurized Intraperitoneal Aerosol Chemotherapy), o metodă modernă, minim invazivă, utilizată în tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu afecţiuni oncologice avansate cu afectare peritoneală.
Potrivit unui comunicat al MAI transmis AGERPRES, intervenţiile au fost efectuate de o echipă multidisciplinară coordonată de prof. univ. dr. Adrian Bartoş, medic primar chirurgie generală, şi de dr. Rareş Munteanu, medic primar chirurgie generală, împreună cu echipa de anestezie şi terapie intensivă coordonată de dr. Alida Moise, medic primar ATI şi director al Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”.
De această metodă terapeutică inovatoare au beneficiat două paciente, în vârstă de 50, respectiv 73 de ani, intervenţiile fiind realizate cu succes şi în condiţii de maximă siguranţă, arată sursa citată.
Procedura PIPAC presupune administrarea tratamentului chimioterapic direct în cavitatea peritoneală, sub formă de aerosol şi în condiţii de presiune controlată, printr-un abord laparoscopic minim invaziv.
Metoda permite o distribuţie eficientă a substanţei active la nivelul leziunilor tumorale şi oferă noi perspective terapeutice pentru pacienţii cu patologie oncologică peritoneală.
Realizarea acestor intervenţii confirmă nivelul ridicat de pregătire profesională al personalului medical din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, precum şi capacitatea unităţii de a implementa proceduri medicale avansate, utilizate în centre medicale de referinţă din Europa, se mai arată în comunicat.
Această realizare se înscrie în procesul amplu de dezvoltare a Spitalului „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, obiectiv strategic de investiţii al Ministerului Afacerilor Interne. Proiectul aflat în derulare vizează construirea unui nou sediu spitalicesc, modernizarea infrastructurii medicale şi creşterea capacităţii de diagnostic şi tratament, prin investiţii constante în tehnologie medicală şi resursa umană.
”Ministerul Afacerilor Interne adresează felicitări întregii echipe medicale implicate în realizarea acestei intervenţii şi apreciază eforturile specialiştilor care contribuie, zi de zi, la creşterea performanţei actului medical şi la consolidarea prestigiului Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” ca centru de excelenţă al sistemului medical românesc”, informează sursa citată.
Sursă: stiripesurse.ro
