Poliţiştii Capitalei au reţinut patru persoane în urma a trei percheziţii efectuate în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi complicitate la furt calificat.
Pe data de 2 iunie, poliţişti din cadrul Secţiei 9 Poliţie au fost sesizaţi prin apel 112 de către şefa unui magazin cu privire la faptul că în noaptea de 1 spre 2 iunie un bărbat ar fi sustras mai multe bunuri din interiorul respectivei societăţi comerciale.
Din datele şi probele administrate a reieşit faptul că un bărbat, în vârstă de 20 de ani, profitând de neatenţia femeii şi a agentului de pază ar fi sustras din societatea comercială mai multe produse de igienă, iar prin forţarea unei uşi de acces, ar fi intrat într-un birou de unde ar fi sustras dintr-un fişet metalic mai multe pachete de ţigări, cauzând un prejudiciu de aproximativ 17.000 de lei, informează miercuri Biroul de presă al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) via Agerpres.
Potrivit anchetatorilor, tânărul ar fi beneficiat de sprijinul altor trei bărbaţi – doi dintre aceştia ar fi asigurat zona şi le-ar fi distras atenţia angajaţilor societăţii comerciale şi un altul ar fi asigurat transportul cu un autoturism.
Astfel, în vederea administrării materialului probator, marţi, au fost puse în aplicare mandatele de percheziţie domiciliară.
Tânărul de 20 de ani bănuit de comiterea faptei şi cei trei bărbaţi care l-ar fi ajutat au fost depistaţi şi conduşi la sediul subunităţii, în vederea audierii.
„Faţă de aceştia a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere legală”, arată sursa citată.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 9 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi complicitate la furt calificat.
Sursă: stiripesurse.ro
