Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi anunţă că a obţinut finanţare pentru toate cele opt proiecte depuse în cadrul competiţiei Fondului de Dezvoltare Instituţională (FDI) 2026.
Potrivit sursei citate, în anul 2026, UMF Iaşi se situează pe locul doi între universităţile de medicină şi farmacie din România, imediat după UMF „Carol Davila” din Bucureşti, potrivit Agerpres.
„Rezultatele obţinute în competiţia FDI 2026 confirmă consistenţa strategică a proiectelor depuse de universitatea noastră şi capacitatea echipelor academice şi administrative de a răspunde exigenţelor unei competiţii naţionale extrem de competitive. Faptul că toate cele opt proiecte au fost finanţate reflectă maturitatea instituţională şi calitatea managementului academic”, a transmis prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.
Conform rezultatelor oficiale, UMF Iaşi a înregistrat punctaje competitive în toate domeniile de finanţare, situându-se constant în prima jumătate a clasamentelor naţionale.
În domeniul creşterii echităţii sociale şi al accesului la învăţământul superior, universitatea a obţinut 87,93 puncte, clasându-se pe locul 12 din 35 la nivel naţional şi pe locul al doilea între universităţile de medicină şi farmacie.
În domeniul internaţionalizării învăţământului superior, UMF Iaşi a înregistrat 85,63 puncte, ocupând poziţia 16 din 35 la nivel general şi locul al treilea între UMF-uri.
Pentru domeniul dedicat infrastructurii academice şi bazelor de practică, universitatea a obţinut 86,5 puncte, clasându-se pe locul 13 din 35.
În ceea ce priveşte susţinerea activităţilor societăţilor antreprenoriale studenţeşti, UMF Iaşi a obţinut 84,6 puncte, situându-se pe locul al şaselea din 35 şi pe locul al doilea între UMF-uri.
În domeniul calităţii activităţii didactice şi al eticii academice, universitatea a înregistrat 81,9 puncte, ocupând locul 18 din 35, iar în domeniul cercetării instituţionale a obţinut 83,73 puncte, situându-se pe locul 23 din 35.
Pentru corelarea ofertei educaţionale cu piaţa muncii, UMF Iaşi a obţinut 89,63 puncte, clasându-se pe locul cinci din 35 la nivel naţional şi pe locul doi între universităţile de medicină şi farmacie.
În domeniul dedicat accesului studenţilor cu dizabilităţi, universitatea a obţinut 78,6 puncte, ocupând poziţia 32 din 35.
Potrivit datelor financiare, UMF Iaşi a obţinut o valoare totală aprobată de 2.393.000 lei, reprezentând 88,63% din suma solicitată, cu niveluri ridicate de finanţare în majoritatea domeniilor, de până la 90%.
Cele mai mari alocări au fost înregistrate în domeniile dedicate infrastructurii academice, cercetării şi echităţii sociale, fiecare dintre acestea beneficiind de finanţări apropiate de plafonul maxim admis.
La nivel naţional, UMF Iaşi se situează pe locul al doilea între universităţile de medicină şi farmacie din România, după UMF „Carol Davila” din Bucureşti, şi înaintea altor centre universitare de referinţă, precum Timişoara, Cluj-Napoca, Craiova şi Târgu Mureş.
În contextul universităţilor din Iaşi, UMF Iaşi se numără printre instituţiile cu performanţă maximă, alături de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea de Ştiinţele Vieţii şi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, toate cu rată de finanţare integrală a proiectelor depuse.
Analiza comparativă a perioadei 2020-2026 evidenţiază o tendinţă de stabilitate şi consolidare a performanţei UMF Iaşi în competiţiile FDI, cu punctaje constant ridicate în majoritatea domeniilor şi o creştere a capacităţii de atragere a finanţărilor instituţionale.
Sursă: stiripesurse.ro
