Prima pagină » Mesaj ferm de la BCE: Lupta împotriva inflației nu se oprește după acordul SUA-Iran

Mesaj ferm de la BCE: Lupta împotriva inflației nu se oprește după acordul SUA-Iran

by Salut Timisoara
0 comments



Banca Centrală Europeană va continua să adopte o politică „proactivă” în lupta sa împotriva inflaţiei ridicate, chiar şi după ce Statele Unite şi Iranul au ajuns la un acord care a dus la scăderea preţurilor la energie, a declarat marţi economistul-şef al BCE, Philip Lane, transmite Reuters.

Săptămâna trecută, BCE a majorat dobânda de referinţă, pentru prima dată în ultimii trei ani, şi a lăsat deschisă uşa unei înăspriri suplimentare a politicii monetare, pentru a evita ca scumpirea carburanţilor, provocată de războiul din Iran, să se extindă şi asupra altor preţuri, potrivit Agerpres.

Într-un interviu acordat la conferinţa Reuters NEXT Europe organizată la Londra, Lane a declarat că preţul petrolului a rămas peste nivelul de dinainte de război, chiar şi după o scădere în această săptămână, adăugând că BCE va continua să lupte cu inflaţia, care se aşteaptă acum să fie peste ţinta sa de 2% timp de un an.

„Vom continua să fim proactivi în politica monetară, în conformitate cu modul în care evoluează riscurile”, a spus Lane. Acordul interimar convenit între Statele Unite şi Iran ar prelungi un armistiţiu fragil şi ar redeschide Strâmtoarea Ormuz, pe care Iranul a blocat-o efectiv de când SUA şi Israelul au atacat Iranul în februarie.

Economistul şef al BCE a subliniat faptul că investitorii pariază pe faptul că preţul ţiţeiului Brent va rămâne peste 70 de dolari pe baril în următorii ani, situându-se între scenariul de bază al BCE şi scenariul său mai blând, dar mai aproape de primul.

„Evoluează între scenariul nostru de bază şi scenariul modest. Dar, în cele din urmă, cred că, într-o perspectivă multianuală, mai aproape de scenariul de bază”, a spus Lane.

BCE mizează pe o inflaţie de 3% în acest an, 2,3% anul viitor şi 2% în 2028 în scenariul său de bază, în timp ce scenariul mai blând prevede o scădere a inflaţiei sub ţintă anul viitor.

În comentarii sale, care pot fi percepute ca susţinând noi creşteri ale dobânzilor, Lane a enumerat o serie de factori care ar compensa, parţial, şocul preţurilor la energie asupra economiei zonei euro, scrie Reuters. Aceşti factori variază de la o redresare în sectorul construcţiilor şi până la creşterea câştigurilor reale şi cheltuieli mai mari în Germania, a spus Lane.

„Multe aspecte individuale sunt pozitive. Aşadar, şocul energetic evident negativ se încadrează în contextul acestei rezistenţe mai ample”, a estimat economistul şef al BCE.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment