Prima pagină » Ziua Mondială a Donatorului de sânge – Cei mai implicați donatori de sânge, premiaţi de Centrul de Transfuzie Bârlad

Ziua Mondială a Donatorului de sânge – Cei mai implicați donatori de sânge, premiaţi de Centrul de Transfuzie Bârlad

by Salut Timisoara
0 comments



Cei mai implicaţi donatori de sânge din judeţ, care de-a lungul anilor au donat constant pentru pacienţii aflaţi în dificultate, au fost premiaţi, vineri, în cadrul unei festivităţi organizate de reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină Bârlad, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, potrivit Agerpres.

Prezent la eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Ciprian Trifan, a subliniat importanţa donării de sânge, mulţumind persoanelor care dau dovadă prin donare de solidaritate cu cei aflaţi în nevoie şi a reafirmat angajamentul administraţiei judeţene privind sprijinirea iniţiativelor dedicate sănătăţii.

Persoanele care au donat cel mai mult sânge au primit diplome de recunonştinţă.

„Fiecare donare poate însemna o viaţă salvată, iar gestul donatorilor este o dovadă de generozitate şi responsabilitate faţă de cei aflaţi în suferinţă. Sper ca tot mai mulţi vasluieni să aleagă să facă acest pas”, a menţionat Ciprian Trifan, citat într-un comunicat de presă postat pe pagina de Facebook a instituţiei.

În cadrul evenimentului au fost subliniate, prin acordarea de diplome şi excelenţă, şi meritele instituţiilor care au sprijinit campaniile de donare desfăşurate în judeţ, contribuind la promovarea donării voluntare şi la dezvoltarea parteneriatelor în domeniul sănătăţii.

Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad a organizat, joi şi vineri, şi un maraton de donare de sânge, cu sprijinul Consiliului Judeţean Vaslui. Centrul de recoltare din Bârlad a avut în aceste două zile un program extins de funcţionare, pentru a permite cât mai multor persoane să doneze sânge.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment