TIMIȘOARA. Descinderi ale procurorilor Parchetului European de la Timișoara acasă la prefectul USR de Timiș, vineri dimineață.
Anchetatorii EPPO au verificat locuința Corneliei Elena Micicoi în baza unei ample anchete începută cu luni bune în urmă.
Procurorii Parchetului European coordonați de Laura Codruța Kovesi fac cercetări într-un caz de fraudă cu fonduri europene în care Cornelia Elena Micicoi ar fi implicată.
Potrivit unor surse, prejudiciul în acest dosar ar fi de câteva sute de mii de euro, bani ce ar fi trebuit să fie folosiți pentru o serie de cursuri de formare pentru persoane defavorizate.
În acest dosar sunt făcute, în total, 11 percheziții în Timiș la persoane suspectate de fraudă cu bani europeni.
Procurorii EPPO fac cercetări pentru săvârșirea unor fapte extrem de grave: constituire de grup infracțional organizat, infracțiuni de falsi în înscrisuri oficiale, uz de fals și obținere ilegală de fonduri europene.
Pe lângă vila reprezentantului guvernului în teritoriu, situată într-un cartier de lux de lângă Timișoara, procurorii Parchetului European au descins și la sediul firmei pe care Micicoi a condus-o înainte de a deveni prefect.
VIDEO: Paula Onet
“Este un proiect pe care asociația pe care am fondat-o l-a derulat prin GAL-ul Freidorf. Nu știu mai multe să va spun. N-am fost manager de proiect… va dau mai multe detalii… Asociația pe care am fondat-o eu, și o vreme am condus-o, a derulat acest proiect. Ceva cu formare profesională sau ceva de genu’ asta…. Parchetul european își face datoria… am ieșit cu 3 hărții din casă. (…) Eu sunt deschisă“, a spus prefectul de Timiș.
Întrebată dacă au fost formulate acuzații de fraudă cu fonduri europene, Cornelia Elena Micicoi a spus: “La adresa mea, sigur nu. Eu sunt la dispoziție, și mi se pare normal să fiu la dispoziția autorităților. Așa făceam și înainte, nu doar acum că am o oarecare funcție. Nu mi-au fost solicitate documente mie personal“.
Anchetatorii au percheziționat și mașina prefecturii Timiș aflată în curtea casei Corneliei Elena Micicoi, dar și autoturismul personal parcat la Palatul Administrativ.
Vom reveni cu amănunte.
Cornelia Elena Micicoi, prefect USR de Timiș și vicepreședinte al filialei Uniunii Salvați România Timiș, traseism politic
În octombrie 2025, Cornelia Elena Micicoi a devenit prefect USR de Timiș.
Mai întâi a fost membru în partidul lui Victor Ponta, PRO România, și a ajuns consilier județean în 2020.
Apoi, Cornelia Elena Micicoi a trecut în PNL și a candidat, în cele din urmă, în alegerile locale din 2024 pentru Consiliul Județean Timiș, din partea alianței Forța Dreptei.
A plecat apoi și din Forța Dreptei și s-a înscris în USR, unde a ajuns o apropiată a lui Dominic Fritz și aleasă vicepreședinte al filialei Uniunii Salvați România Timiș.

La momentul la care a propus-o în funcția de prefect, USR Timiș a arătat că Elena Micicoi „și-a valorificat pregătirea teoretică în cei peste 20 de ani de carieră în management, antreprenoriat și proiecte sociale”.
Conform USR, Cornelia Elena Micicoi “a format și a condus echipe, companii și ONG-uri cu impact real în comunitate. (…) Din 2022, a devenit membră în Biroul Adunării Regiunilor Europene, fiind extrem de implicată în promovarea cooperării interregionale și reprezentarea intereselor județene și regionale la nivel european“.
“Experiența complexă și concretă în domeniul administrației și anvergură europeană a activității sale sunt elemente valoroase și necesare în procesul de modernizare și eficientizare a sectorului public. USR crede că instituția prefectului trebuie să fie garantul respectării legii în județ și să pună în aplicare principiile și politicile Guvernului Ilie Bolojan”, a mai transmis USR, la momentul nominalizării Corneliei Elena Micicoi pentru funcția de prefect de Timiș.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.
Source link
