Prima pagină » Prezența militarilor francezi în Cipru tensionează relațiile dintre Turcia și Franța

Prezența militarilor francezi în Cipru tensionează relațiile dintre Turcia și Franța

by Salut Timisoara
0 comments



Turcia a calificat joi drept ‘provocare’ acordul semnat luni în Franţa şi Cipru care reglementează prezenţa trupelor franceze pe teritoriul cipriot, considerându-l ‘contrar dreptului internaţional’, transmite AFP, potrivit Agerpres.

‘Acordul semnat între Franţa, care nu are niciun statut de garant al Ciprului, şi administraţia cipriotă greacă, (acord) ce vizează să modifice unilateral fragilul echilibru pe insulă şi nesocoteşte voinţa şi drepturile suverane egale ale ciprioţilor turci, contravine acordurilor din Cipru din 1960 şi dreptului internaţional’, a indicat Ministerul turc al Apărării într-un comunicat.

‘Aceste măsuri (…) lipsite de orice legitimitate şi ale căror consecinţe nu au fost studiate cu atenţie ar putea avea consecinţe periculoase pentru sudul insulei’, a adăugat ministerul, precizând că ‘urmăreşte îndeaproape această provocare ce vizează să destabilizeze Mediterana de Est’.

Acordul semnat luni la Nicosia de miniştrii apărării francez şi cipriot urmează după angajamentul luat în aprilie de preşedintele francez Emmanuel Macron şi de omologul său cipriot, Nikos Christodoulides, de a facilita primirea de forţe franceze în Cipru ‘pentru operaţiuni umanitare în Mediterana de Est şi în Orientul Mijlociu’.

Forţele armate franceze folosesc deja în mod regulat Ciprul ca bază pentru desfăşurare şi sprijin în timpul crizelor regionale.

‘În calitate de stat garant, noi vom continua să protejăm drepturile şi interesele şi să asigurăm securitatea Republicii Turce a Ciprului de Nord, aşa cum am făcut-o în trecut’, a subliniat Ministerul turc al Apărării, denunţând ‘atitudini ostile’.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a promisese miercuri un ‘răspuns foarte ferm’ în caz de ‘atingere adusă drepturilor (…) Turciei şi ciprioţilor turci în Mediterana de Est’.

Insula Cipru este divizată de când Turcia a invadat partea de nord pe 20 iulie 1974, ca răspuns la o lovitură de stat a naţionaliştilor ciprioţi greci care doreau să anexeze ţara la Grecia.

Partea de nord a insulei, locuită în principal de ciprioţi turci şi colonişti turci, s-a autoproclamat în 1983 Republica Turcă a Ciprului de Nord, recunoscută doar de Ankara.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment