Un eveniment de-a dreptul tulburător a avut loc pe strada Castanilor din municipiul Târgu Jiu, unde trei persoane au fost găsite fără viață.
Potrivit primelor informații, o femeie în vârstă ar fi fost ucisă de unul dintre nepoții săi, același bărbat fiind suspectat că l-ar fi omorât și pe celălalt nepot al acesteia. După comiterea faptelor, individul s-ar fi sinucis.
La fața locului au intervenit echipaje de poliție, criminaliști și ambulanțe, zona fiind imediat izolată pentru efectuarea cercetărilor, potrivit gorjexpress.ro.
Anchetatorii încearcă să stabilească exact împrejurările în care s-a produs dublul omor urmat de sinucidere și ce a condus la acest gest extrem.
Update: Potrivit unor date neoficiale, este vorba despre doi frați în vârstă de 37 și 39 de ani și bunica lor de 84 de ani. Sursele indică faptul că unul dintre bărbați și-ar fi ucis fratele și bunica, după care s-ar fi sinucis. Circumstanțele exacte nu sunt deocamdată clarificate.
Sursă: stiripesurse.ro
