Modul în care sunt împărțiți banii din drepturile TV ar putea să fie schimbat. LPF dorește să înceapă discuțiile cu cluburile în această privință. Un criteriu ar fi promovarea tinerilor și susținerea academiilor.
Secretarul general al LPF, Justin Ștefan, a postat un mesaj pe Facebook în care vorbește despre absența României de la Cupa Mondială. Acesta amintește că academiile ar trebui susținute, iar jucătorii tineri promovați. Acesta mai spune că problema nu este la selecționeri.
„Noi, în România, citim «respinși» de 28 de ani. Din 1998 încoace, șapte campionate mondiale la rând, o generație întreagă care nu a văzut niciodată tricolorii la o Cupă Mondială. Nu este vina selecționerilor care au trecut pe la echipa națională. Gică Hagi va promova tineri, sunt convins de asta, pentru că a făcut-o toată viața lui. Dar rolul unui selecționer nu este să formeze jucători. Este să îi promoveze pe cei buni. Iar pentru asta are nevoie de materie primă de calitate. Calitatea nu se naște la echipa națională. Se naște mai devreme, în academiile cluburilor.”, a explicat Justin Ștefan.
„Hagi știe asta mai bine decât oricine”
Secretarul general al LPF a oferit-o ca exemplu pe academia construită de Gică Hagi, despre care spune că reprezintă modelul corect de dezvoltare.
„Hagi știe asta mai bine decât oricine. Omul care a construit cea mai serioasă academie de fotbal din România în ultimii 20 de ani nu are nevoie să i se explice de unde vin jucătorii. Vin de acolo de unde a investit el. Problema e că, în rest, prea puțini au investit ca el”, a afirmat acesta.
Cum s-ar putea distribui banii din drepturile TV
Oficialul LFP a vorbit și despre schimbarea grilei de distribuție a banilor din drepturile TV.
„Aici intervine liga. LPF nu formează jucători, asta e treaba cluburilor. Dar LPF poate construi regulile care fac din formarea tinerilor o decizie inteligentă din punct de vedere economic, nu un sacrificiu. Poate premia cluburile care oferă jucătorilor tineri români șansa de a evolua în meciurile din Superligă. Poate susține academiile care produc, în loc să recompenseze doar pe cei care cumpără
Printre schimbările propuse se numără:
-
creșterea competitivității Superligii
-
premierea cluburilor care folosesc jucători tineri
-
susținerea reală a academiilor de juniori
-
premierea cluburilor care aduc audiență, pentru că audiența înseamnă interes, iar interesul înseamnă bani pentru tot fotbalul
„Banii din drepturile TV sunt cea mai puternică pârghie pe care o avem. Dacă îi distribuim doar după locul ocupat în clasament, premiem trecutul. Dacă îi distribuim și după cât investești în viitor și câtă lume aduci la stadion și în fața ecranelor, începem să schimbăm sistemul” Nu rezolvăm 28 de ani de «respinși» peste noapte. Dar undeva trebuie să începem. Iar începutul nu e o lozincă, e o grilă de drepturi TV regândită, aprobată de toți, care recompensează exact lucrurile de care avem nevoie. Mai bine să ne apucăm de studiu”, a mai spus acesta.
Sursă: stiripesurse.ro
