Prima pagină » Primarul Cracoviei a fost destituit în urma unui referendum municipal

Primarul Cracoviei a fost destituit în urma unui referendum municipal

by Salut Timisoara
0 comments



Primarul Cracoviei (oraş în sudul Poloniei – n.r.), Aleksander Miszalski, o personalitate de marcă în partidul premierului centrist Donald Tusk, a fost destituit din funcţie, acesta fiind primul caz din istoria democraţiei poloneze în care edilul unui oraş important îşi pierde postul în urma unui referendum convocat de opoziţie, informează luni EFE, potrivit Agerpres.

Miszalski a fost învins fără drept de apel, cu 97,93% din voturi împotriva sa, conform rezultatelor oficiale publicate luni, după referendumul de duminică.

Primarul, care era în funcţie de doar doi ani, şi-a acceptat înfrângerea şi trebuie acum să convoace alegeri anticipate în al doilea oraş ca mărime din Polonia – cu aproximativ 850.000 de locuitori – în termen de maximum 90 de zile.

Oficialităţi guvernamentale au încercat în declaraţiile lor să minimalizeze efectele înfrângerii. De exemplu, ministrul adjunct de externe, Teofil Bartoszewski, a descris înfrângerea edilului ca fiind o „chestiune pur locală”, într-o intervenţie la reţeaua de televiziune PolSat.

În schimb, Przemylaw Czarnek, candidatul la funcţia de prim-ministru din partea principalului partid de opoziţie, Lege şi Justiţie (PiS), în perspectiva alegerilor generale din 2027, a apreciat luni, într-o conferinţă de presă la Cracovia, că este vorba de o „înfrângere personală” pentru „Tusk de Cracovia”.

Pentru a convoca acest referendum, organizatorii au trebuit să îndeplinească mai multe cerinţe, cum ar fi strângerea de semnături de la 10% dintre alegătorii înregistraţi. Rezultatul a fost validat doar pentru că s-a depăşit prezenţa la vot de trei cincimi din alegerile municipale precedente.

Din cauza acestor cerinţe, apelurile la referendumuri precum acesta eşuează adesea în Polonia. Între 2018 şi 2024, doar 11 din 78 de încercări au avut succes, dar toate s-au desfăşurat în oraşe cu mai puţin de 5.000 de locuitori.

Miszalski, fost deputat în vârstă de 43 de ani din partea Platformei Civice, partidul condus de Tusk, a fost criticat pentru măsuri precum planificarea construcţiei unui metrou în ciuda creşterii datoriei municipale, extinderea restricţiilor de trafic şi parcare pentru vehiculele private şi încurajarea înfiinţării de baruri şi restaurante în parcurile publice.

Acum, Tusk va trebui să numească un comisar interimar pentru a conduce consiliul local, care va avea sarcina de a efectua un audit şi de a îngheţa bugetele alocate programelor care nu au fost încă implementate.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment