Înscrierile la creșă și grădiniță pentru anul școlar 2026–2027 încep luni, 25 mai, procesul urmând să se desfășoare în mai multe etape până la finalul lunii august, în baza unui calendar stabilit de Ministerul Educației.
În cererea-tip pot fi trecute până la trei unități de învățământ, în ordinea preferințelor. Dosarul se depune la creșa sau grădinița aleasă ca primă opțiune, iar repartizarea copiilor se face în limita locurilor disponibile, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației prin Ordinul nr. 3707/2026.
Prima etapă de înscrieri începe pe 25 mai
Copiii sunt înscriși în baza dosarelor depuse de părinți sau reprezentanții legali la unitățile de învățământ și a celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor disponibile din planul de școlarizare aprobat, după finalizarea etapei de reînscrieri.
-
25 mai – 18 iunie 2026; 25 – 29 mai 2026 (colectare cereri);
-
2 – 8 iunie 2026 (procesare cereri Faza I – prima opțiune);
-
9 – 12 iunie 2026 (procesare cereri Faza a II- a – a doua opțiune);
-
15 – 17 iunie 2026 (procesare cereri Faza a III-a – a treia opțiune).
-
18 iunie 2026 – Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după prima etapă de înscrieri.
A doua etapă de înscrieri începe pe 22 iunie
În această etapă, copiii sunt înscriși pe locurile rămase libere după prima rundă de înscrieri, pe baza dosarelor depuse de părinți sau reprezentanții legali și a celor trei opțiuni trecute în noile cereri.
-
22 – 26 iunie 2026 (colectare cereri);
-
29 iunie – 1 iulie 2026 (procesare cereri Faza I – prima opțiune);
-
2 – 6 iulie 2026 (procesare cereri Faza a IIa – a doua opțiune);
-
7 – 8 iulie 2026 (procesare cereri Faza a III-a – a treia opțiune);
-
9 iulie 2026 – Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după a doua etapă de înscrieri.
Etapa de ajustări: 17 – 27 august
În această etapă sunt înscriși copiii care nu au fost repartizați în primele două etape, fie din lipsă de locuri, fie din alte motive, dar și cei care nu au participat anterior. Înscrierea se face pe locurile rămase libere, pe baza unei proceduri stabilite de inspectoratele școlare și a dosarelor depuse de părinți la inspectoratul școlar.
La această etapă au acces copiii care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, cu prioritate cei de 4 ani și de 5 ani, copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși ca urmare a avizului negativ al CJRAE/CMBRAE și copiii de peste 2 ani care solicită înscrierea în grupa mică din învățământul preșcolar.
Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere după etapa de ajustări: 28 august 2026
La data de 4 septembrie 2026 are loc introducerea în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR) a tuturor copiilor înscriși în anul școlar 2026 – 2027.
Formarea grupelor
Formarea grupelor de creșă și grădiniță pentru anul școlar 2026-2027 va avea loc după finalizarea tuturor etapelor de înscriere. Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, repartizarea copiilor pe formațiuni de studiu este programată pentru 4 septembrie 2026, dată la care unitățile de învățământ vor introduce în sistemul informatic oficial toți copiii admiși.
Acte necesare pentru înscrierea la creșă și grădiniță
Pentru înscrierea copiilor la creșă și grădiniță sunt necesare următoarele acte:
-
cerere-tip: pe această cerere, părintele/reprezentantul legal al copilului va trece trei opțiuni (trei unități de învățământ) pe care acesta le are în vedere pentru copil;
-
copie de pe certificatul de naștere al copilului;
-
copie de pe actele de identitate ale părinților/reprezentantului legal;
-
adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți/reprezentantul legal sau adeverință privind perioada concediului de creștere și îngrijire copil, pentru tipul de program prelungit, respectiv pentru înscrierea în învățământul antepreșcolar;
-
alte documente doveditoare care fac obiectul criteriilor generale sau specifice de înscriere și care sunt analizate în timpul procesului de înscriere.
În cazul trimiterii cererii prin e-mail sau poștă, părintele trebuie să transmită unității de învățământ o declarație pe propria răspundere privind corectitudinea informațiilor, iar în situația părinților divorțați, și documente care atestă autoritatea părintească și locuința copilului.
Documente necesare la începutul anului școlar
La începutul anului școlar, la dosarul de înscriere se mai adaugă câteva documente:
-
adeverință de la medicul de familie în care se menționează că respectivul copil este sănătos clinic;
-
adeverința este necesară în prima zi de prezentare a copilului în unitatea de învățământ;
-
avizul epidemiologic/dovada de vaccinare întocmit(ă) conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătății, cu privire la intrarea copilului în colectivitate, eliberat de medicul de familie al copilului cu maximum 5 zile înainte de a începe frecventarea unității.
După depunerea cererii și a dosarului de înscriere, acesta trebuie validat.
Ce copii pot fi înscriși
Ce copii pot fi înscriși în unitățile de învățământ cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar:
-
La creșă pot fi înscriși copiii cu vârste între 3 luni și 3 ani, în limita numărului de locuri disponibile după etapa de reînscrieri.
-
La grădiniță pot fi înscriși copiii cu vârste între 3 și 6 ani, în limita locurilor disponibile după etapa de reînscrieri.
În cererile-tip de înscriere părinții pot trece trei opțiuni, în ordinea preferințelor. Cererea se depune la unitatea de învățământ aleasă ca primă opțiune.
Grupa mare și grupa mijlocie fac parte din învățământul obligatoriu. Înscrierea la grădiniță se va face acordându-se prioritate cuprinderii în grădinițe a copiilor de 4 și 5 ani.
Sursă: stiripesurse.ro
