Meteorologii au emis avertizări Cod galben de vânt puternic valabile joi și vineri în mai multe județe din țară.
Una dintre avertizările Cod galben emise de ANM este în vigoare joi, între orele 10.00 și 21.00. Vor fi intensificări ale vântului de 50…65 km/h. Sunt vizate județele Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Galați, Vrancea, Buzău, Brăila și Caraș-Severin.
O altă avertizare Cod galben este valabilă vineri între orele 6.00 și 21.00. Vântul va bate cu 50…65 km/h în județele Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Galați, Vrancea și Buzău.
De asemenea, până sâmbătă la ora 21.00 este în vigoare o informare meteorologică pentru toată țara.
Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în special în jumătatea de est a țării, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.
Vântul va avea intensificări temporare în regiunile estice și local în cele vestice și centrale. Vor fi viteze în general de 45…55 km/h, iar în zona montană înaltă de 60…90 km/h.
Sursă: stiripesurse.ro
