Prima pagină » Arsenal așteaptă verdictul medical pentru Jurrien Timber înaintea finalei cu PSG

Arsenal așteaptă verdictul medical pentru Jurrien Timber înaintea finalei cu PSG

by Salut Timisoara
0 comments



„Există o şansă” ca Jurrien Timber să fie apt pentru finala Ligii Campionilor la fotbal împotriva lui Paris Saint-Germain, a declarat joi antrenorul lui Arsenal, Mikel Arteta, care nu poate conta în prezent pe ambii săi fundaşi dreapta din cauza accidentărilor, transmite AFP, citat de Agerpres.

„Tunarii” vor fi lipsiţi de Ben White, care este grav accidentat la un genunchi, dar speră în continuare să-l poată recupera pe Timber, titular obişnuit pe postul de fundaş dreapta, până la finala din 30 mai de la Budapesta.

„A progresat puţin în ultimele zile, se simte mai bine. Vom încerca să-l recuperăm. Este un jucător cu adevărat foarte important pentru noi. Face tot ce poate pentru a ajuta echipa în orice mod posibil”, a declarat Mikel Arteta, joi, într-o conferinţă de presă.

„Există o şansă, dar cât de mare este această şansă, nu vă pot spune. Va încerca să facă absolut tot ce poate pentru a transforma această şansă în realitate (…) şi aceasta este provocarea care îl aşteaptă”, a precizat el după o întrebare a unui jurnalist.

Fotbalistul olandez în vârstă de 24 de ani s-a accidentat la gleznă la mijlocul lunii martie şi a ratat de atunci douăsprezece meciuri ale londonezilor.

Dacă Timber nu se reface la timp, Arteta l-ar putea folosi pe fundaşul central spaniol Cristhian Mosquera (21 de ani), care uneori a jucat pe partea dreaptă, sau pe fundaşul stânga italian Riccardo Calafiori (23 de ani).

Sarcina va fi oricum dificilă pentru cel care va fi titular în finală, deoarece va trebui să încerce să-l stopeze pe georgianul Hvicea Kvaraţhelia, probabil cel mai important parizian din ultimele luni pe gazon pentru antrenorul Luis Enrique.

Selecţionerul Olandei, Ronald Koeman, a amânat anunţarea lotului pentru CM 2026 pentru a permite recuperarea completă a jucătorilor.

Jucători precum golgheterul Memphis Depay, Justin Kluivert şi Jurrien Timber se numără printre cei despre care există îndoieli privind participarea la turneul final din Canada, Mexic şi SUA.

Arsenal va juca abia în a doua finală a Ligii Campionilor din istoria sa, la douăzeci de ani după cea pierdută pe Stade de France împotriva formaţiei FC Barcelona.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment