Jucătorul Robert Sălceanu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că parcursul prost al formaţiei FC Rapid Bucureşti în play-off este de natură mentală şi că o victorie cu FC Argeş, în etapa a 9-a, i-ar ajuta pe giuleşteni să depăşească acest blocaj.
„Eu încerc să-mi ajut echipa în momentul ăsta, trebuie să obţinem neapărat o victorie cu FC Argeş, pentru că nu este o perioadă foarte bună pentru noi. Încerc să mă bucur de fotbal, să dau tot ce am mai bun pe teren şi sper că în această etapă să câştigăm. Probabil că este o problemă la nivel mental la echipă, pentru că atunci când am intrat în play-off şi am câştigat primul meci, vorbeam despre titlu. A fost apoi o perioadă, şi încă mai este, destul de grea. Cred că asta este problema, la nivel mental. Trebuie să ne deblocăm mental şi o victorie cred că ne-ar ajuta”, a afirmat Sălceanu, potrivit Agerpres.
„Cât timp sunt şanse pentru un baraj pentru cupele europene, ne luptăm pentru asta. Trebuie să dăm cât mai mult pe teren şi dacă facem două victorii avem şanse, noi vom face tot ce depinde de noi. Înţeleg reacţiile fanilor, pentru că nu am avut prestaţii foarte bune, dar cred că cu o victorie îi putem readuce lângă noi chiar dacă acum sunt supăraţi”, a mai spus Sălceanu.
Echipa de fotbal Rapid va întâlni formaţia FC Argeş, vineri, de la ora 20:30, în deplasare, la Mioveni, într-un meci din cadrul etapei a 9-a a play-off-ului Superligii.
Sursă: stiripesurse.ro
