Prima pagină » Ce a răspuns Daniel Pancu câna a fost întrebat dacă pleacă la Rapid

Ce a răspuns Daniel Pancu câna a fost întrebat dacă pleacă la Rapid

by Salut Timisoara
0 comments



Daniel Pancu a comentat remiza albă cu Universitatea Craiova. Antrenorul lui CFR Cluj a spus că e foarte mulțumit de felul în care a arătat echipa lui. Apoi a fost întrebat dacă va pleca la Rapid.

„Jucătorii minunați, în sfârșit am avut și noi un joc în care am fost mai buni decât ei. Nu se discută, e indiscutabil, cel puțin în repriza a doua. Am avut o echipă mai apropiată de cea cu care voiam să încep. Spuneam că vreau să-i obosim, apoi să dăm drumul la jucători de viteză, de reacție.

A fost și acel penalty, dar înțeleg că a fost un ofsaid de 4 milimetri și de asta nu s-a mai acordat acel penalty. Una peste alta, sunt foarte, foarte mulțumit de jocul din această seară, care se adaugă parcursului nostru fantastic.

Mai avem nevoie doar de 1 punct cu Dinamo sau de 3 cu FC Argeș pentru a fi matematic în cupele europene. Suntem aproape, încă nu am realizat acest obiectiv, dar eu consider că la cum apărăm, dacă ar mai fi durat campionatul câteva etape, am fi fost în postura de a câștiga campionatul.

Jucătorii m-au ascultat astăzi. Dacă ar fi fost mai receptivi și în meciurile cu ei de la Craiova, astăzi am fi jucat cu trofeul pe masă.

Dar deja am câștigat un campionat prin calificarea în play-off și am mai câștiga unul dacă ne clasăm pe locul 3. Deci câștigăm două campionate într-un sezon și mai departe vedem”, a spus Pancu la PrimaSport.

Despre plecarea la Rapid

„În primul rând, detaliile cele mai importante, care contează cel mai mult, sunt legate de promisiunile mele pentru aici. Atât domnul Varga, cât și domnul președinte Mureșan vorbesc de 2 milioane la sută, dar niciunul nu continuă «în alte condiții».

Văd că niciunul dintre ei nu a spus-o: «în alte condiții» înseamnă salarii la zi, o bază mai bună de pregătire și câțiva jucători de top. Până acum nu s-a terminat niciunul dintre aceste lucruri și mai sunt două săptămâni până se termină campionatul. Două milioane la sută, dar în alte condiții!

Am făcut ceva ce nu cred că va mai exista foarte mulți ani de acum încolo în România. Chiar îi rog pe cei care mai reușesc lucrurile astea să mă sune.

Am venit direct în groapa cu lei; chiar am văzut un citat undeva și acela mi se potrivește: cică în viață, la un moment dat, ți se ivește o prăpastie în față. Cine are curajul să se arunce în prăpastia aceea este salvat. Ăsta am fost eu. Aici a fost o prăpastie.

Era o prăpastie, un hău, nu știu cum să-i spun… era totul într-o stare de degradare: fețele oamenilor, starea, atmosfera. Acum este soare, lumea e fericită, stadionul e plin, suntem pe locul 3. Asta este realitatea pură, pură!.

Da, am discutat cu domnul Copilu ieri. A vrut să știe situația mea. Nu știu dacă e deja oficial la club, ne-am întâlnit aici, la Cluj. Mai departe nu știu, sunt oameni care au câștigat atâtea trofee la acest club. Chiar dacă nu-i cunosc, nu au cum să fie decât mari câștiguri pentru club.”, a mai declarat Daniel Pancu.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment