Multiplul campion la înot David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional pentru seniori, tineret şi juniori (bazin de 50 de metri), conform news.ro.
Popovici a parcurs distanţa de 50 de metri în 22 de secunde şi două sutimi. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu, cu timpul 22.33, iar bronzul a fost câştigat de Mihai Gergely, cu timpul 22.69.
“Sper că este prima medalie din multe. E primul concurs în opt luni. Am venit să dăm ce avem mai bun în perioada asta din an şi să mă dezmorţesc. Anul ăsta Paris e obiectivul principal. Ca întotdeauna mi-am propus doar să mă distrez şi să mă simt bine”, a declarat Popovici la TVR Sport.
David Popovici va concura la Campionatul Naţional şi la 100 m liber, 200 m liber şi la ştafete.
Sursă: stiripesurse.ro
