Prima pagină » Descoperire șocantă în Cluj: cadavrul unei femei de 37 de ani, găsit într-un lac. Poliția face cercetări

Descoperire șocantă în Cluj: cadavrul unei femei de 37 de ani, găsit într-un lac. Poliția face cercetări

by Salut Timisoara
0 comments



Cadavrul unei femei de 37 de ani a fost descoperit, luni, într-un lac din localitatea Câmpeneşti din Cluj-Napoca.

„La data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 17.00, Poliţia municipiului Cluj-Napoca – Secţia 2 a fost sesizată despre faptul că, pe malul unui lac din localitatea Câmpeneşti, a fost găsită geanta unei femei. Din verificări s-a stabilit că aceasta are vârsta de 37 de ani şi ar fi plecat voluntar de la domiciliu în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 07.00. La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie, jandarmi şi scafandri din cadrul I.S.U. Cluj, fiind demarate de îndată activităţi de căutare. În urma activităţilor specifice, trupul femeii a fost găsit şi extras din apă de către echipajul de scafandri. Cadavrul a fost examinat, iar în urma verificărilor preliminare nu au fost identificate urme vizibile de violenţă”, se arată într-o informare a IPJ Cluj, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, acesta a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului, iar în cauză, cercetările sunt continuate de către poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment