Un bărbat de 58 de ani, din Baia de Fier, a fost reţinut pentru ameninţare, violare de domiciliu în formă continuată şi distrugere, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu.
Potrivit acesteia, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci au fost sesizaţi, duminică dimineaţă, de o femeie de 65 de ani, din comuna Baia de Fier, cu privire la faptul că are un conflict cu un consătean de 58 de ani, care se comportă agresiv, potrivit Agerpres.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au constatat că, pe fondul unor neînţelegeri şi al unor discuţii în contradictoriu, bărbatul ar fi pătruns în curtea locuinţei apelantei şi ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă şi cu moartea, creându-i o stare de temere.
Aceasta nu a dorit să completeze cererea pentru parcurgerea formularului de evaluare a riscului, fiindu-i înmânată o cerere pentru emiterea unui ordin de protecţie de către instanţa de judecată.
În urma verificărilor s-a constatat că nu au mai fost înregistrate fapte de natură penală sau stări conflictuale între cei doi.
Ulterior, poliţiştii au fost sesizaţi din nou, în aceeaşi zi, de către femeie cu privire la faptul bărbatul de 58 de ani i-ar fi spart un geam.
„Poliţiştii care au intervenit la sesizare au constatat faptul că bărbatul ar fi distrus yala şi geamul uşii de acces în bucătăria locuinţei femeii. De această dată, apelanta a completat formularul de evaluare a riscului, reieşind faptul că există un risc iminent, fiind emis un ordin de protecţie provizoriu împotriva bărbatului de 58 de ani, căruia i s-a interzis să se apropie la mai puţin de 100 de metri de victimă şi de locuinţa sa. În continuare, poliţiştii au luat măsura reţinerii bărbatului (…) bănuit de săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, violare de domiciliu în formă continuată şi distrugere”, a menţionat Miruna Prejbeanu.
Sursă: stiripesurse.ro
