Prima pagină » Trei bărbaţi, reţinuţi pentru incendierea premediată a unei maşini

Trei bărbaţi, reţinuţi pentru incendierea premediată a unei maşini

by Salut Timisoara
0 comments



Trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru incendierea premediată a unui autoturism în parcarea unui imobil din municipiul Făgăraş, anchetatorii stabilind şi un mod de operare în acest caz.

„Cercetările au arătat că, la data de 15 aprilie, în jurul orei 02:00 dimineaţa, una dintre acestea s-ar fi deplasat în parcarea unui imobil din municipiul Făgăraş, unde ar fi incendiat un autoturism, folosind o substanţă inflamabilă, incendiu care s-a extins şi la un alt auto din apropiere. În urma unor activităţi de investigare desfăşurate până la acest moment, poliţiştii au identificat persoanele bănuite de comiterea actului infracţional, respectiv trei bărbaţi, cu vârste între 23 şi 31 de ani, din municipiul Făgăraş, stabilind, totodată, că fapta ar fi fost premeditată, fiind stabilit şi un mod de operare, care a fost menit să evite identificarea, inclusiv prin schimbarea repetată a vestimentaţiei şi deplasarea pe trasee ocolitoare din afara localităţii”, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov.

În cursul acestei zile au fost puse în executare mai multe mandate de percheziţie domiciliară şi auto, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Braşov, fiind ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.

Cei trei bărbaţi au fost conduşi la sediul unităţii de poliţie, iar faţă de aceştia a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi de către procurorul de caz judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de luare a unei măsuri corespunzătoare.

Cercetările sunt continuate sub acuzaţia de distrugere, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment