22
Echipa SCM Poli Timişoara este prima finalistă a Cupei României, după ce a învins sâmbătă, la Turneul Final Four de la Timişoara, divizionara secundă Steaua Bucureşti, scor 33-22 (14-13), în prima semifinală, scrie news.ro.
Principalii marcatori ai meciului au fost Şandru 6 goluri, Horneţ 5, Irimia 4, pentru Steaua, respectiv Vujacic 5, Andrei 5, Kraljevic 5, pentru SCM Poli Timişoara.
Tot sâmbătă se va disputa şi a doua semifinală, între Minaur Baia Mare şi campioana Dinamo Bucureşti.
În 2025, Cupa României a fost câştigată pentru a noua oară de campioana Dinamo Bucureşti, după finala cu vicecampioana Potaissa Turda (39-27).
Sursă: stiripesurse.ro
