Prima pagină » Antrenorul UTA, nemulțumit după înfrângerea de la Galați

Antrenorul UTA, nemulțumit după înfrângerea de la Galați

by Salut Timisoara
0 comments



Adrian Mihalcea, antrenorul echipei UTA Arad, a fost ironic la finalul meciului cu Oţelul, el părăsind terenul şi plecând la vestiare, cu mai bine de un minut înainte de ultimul fluier al întâlnirii, scrie news.ro.

„Da, n-am mai rămas pentru că nu mai era cazul să rămân. N-aş vrea să discut despre arbitraj, n-am discutat niciodată, nu cunosc nicio regulă.

Da, sunt nervos, pentru că îmi doresc enorm să câştigăm şi, poate prin felul meu de a fi, băieţii aveau nevoie de un impuls. Dar nu le calculez dinainte. La prima eliminare am reproşat faptul că n-a fost corner. La corner mă pricep, adică ştiu când e corner, dar atât.

După, am încercat, am avut şi ocazii. N-am reuşit azi, dar atitudinea băieţilor e de apreciat. Nu pot să vorbesc de viciere de rezultat, pe mine mă interesează echipa mea.

Următorul meci e teribil, cu Farul acasă, şi am pierdut doi oameni de bază. Îmi pare rău. De arbitraj nu comentez nimic. Poate sunt alţii care vorbesc bine, eu n-am vorbit niciodată, pentru că, repet, nu ştiu multe dintre reguli”, a declarat Mihalcea la finalul meciului cu Oţelul Galaţi, din deplasare, pe care UTA l-a încheiat cu doi jucători eliminaţi, Pospelov şi Alomerovic.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment