Prima pagină » Accident teribil în Dâmboviţa! Două autoturisme implicate, o femeie este resuscitată

Accident teribil în Dâmboviţa! Două autoturisme implicate, o femeie este resuscitată

by Salut Timisoara
0 comments



Două autoturisme au fost implicate, vineri după-amiază, într-un accident produs pe DN 72A, la Dragomireşti, judeţul Dâmboviţa. O femeie a fost găsită inconştientă şi i se fac manevre de resuscitare, fiind solicitat şi un elicopter SMURD. Traficul rutier se desfăşoară alternativ.

Accidentul s-a produs pe DN 72A, în localitatea Dragomireşti

Accidentul s-a produs pe DN 72A, în localitatea Dragomireşti, primele date ale Poliţiei indicând că au fost implicate două autoturisme.

Potrivit ISU Dâmboviţa, acolo intervin o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi o autospecială de descarcerare, iar şi un echipaj al Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa.

Traficul a fost blocat

”La faţa locului a fost identificată o victimă de sex feminin, aflată în stare de inconştienţă, căreia i se aplică manevre de resuscitare. Totodată, la locul evenimentului se deplasează şi elicopterul SMURD”, a informat sursa citată.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul se desfăşoară dirijat, alternativ, pe DN 72A Târgovişte – Câmpulung, în zona accidentului. Se estimează reluarea circulaţiei în condiţii normale după ora 14.30.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment