Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă 2030, economia circulară şi rolul tehnologiei şi digitalizării în implementarea politicilor de sustenabilitate se află printre temele de discuţie din cadrul evenimentului „Competitive sustainability summit – Strategy. Resilience. Growth. Community”, organizat joi la Bucureşti.
Potrivit organizatorilor, la dezbateri şi-au anunţat prezenţa, printre alţii: Diana Buzoianu – ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Laszlo Borbely – consilier de stat şi coordonator Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă – Guvernul României, Cristian Nacu – senior country officer România, International Finance Corporation – World Bank Group, Alina Petrescu – director de Comunicare şi Sustenabilitate la OMV Petrom, şi Raul Pop – secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Pe agenda discuţiilor se vor afla teme, precum: sustenabilitatea – avantaj competitiv sau presiune de reglementare, strategii de sustenabilitate ale companiilor, tranziţia energetică în România, economia circulară şi rolul tehnologiei şi digitalizării în implementarea politicilor de sustenabilitate.
Sursă: stiripesurse.ro
