Prima pagină » Două românce care pretindeau că sunt refugiate siriene își scoteau copiii la cerșit pe străzile din Franța. Partenerii le ghidau din umbră

Două românce care pretindeau că sunt refugiate siriene își scoteau copiii la cerșit pe străzile din Franța. Partenerii le ghidau din umbră

by Salut Timisoara
0 comments



Două familii de români au fost aduse în fața tribunalul din Bobigny, Franța, fiind acuzate că și-au obligat copiii să cerșească. Minorii, cu vârste între patru și zece ani, erau scoși pe străzile din Seine-Saint-Denis de dimineața până noaptea târziu, notează publicația franceză Actu.fr.

Tăticii conduceau schema

Ancheta a scos la iveală un sistem organizat, condus de tații familiilor, care coordonau transportul copiilor și al femeilor în diverse locuri pentru a aduna bani.

Conform procurorilor, copiii erau forțați să cerșească zilnic, inclusiv în weekenduri. Femeile erau îmbrăcate cu văluri și afișau pancarte, pretinzând că sunt refugiate siriene.

Unul dintre anchetatori l-a întrebat pe un copil dacă se simte ca un copil normal: „Da, ca sirienii”, a răspuns băiatul, în timp ce alt copil a mărturisit că și-ar dori să meargă la școală.

Câștiguri impresionante

Investigațiile au identificat șapte locații frecventate de familii pentru cerșetorie în Seine-Saint-Denis și împrejurimi, inclusiv în apropierea moscheilor, mai ales pe durata Ramadanului.

În mai 2022, poliția a descins la casele familiilor din Villiers-sur-Marne și Neuilly-Plaisance, găsind peste 60.000 de euro la o familie și 14.000 la cealaltă, plus mormane de monede.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment