„Răceala la ovare”: Ce este de fapt boala inflamatorie pelvină, cum se manifestă și cum se tratează corect

Ce este anexită

Anexita, cunoscută popular ca „răceală la ovare”, reprezintă una dintre cele mai frecvente afecțiuni ginecologice întâlnite la femeile tinere active sexual. Deși evoluția sa poate fi asimptomatică sau cu manifestări minore, netratată la timp poate conduce la complicații severe pe termen lung.

Boala inflamatorie pelvină este cel mai des întâlnită la femeile cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani, fiind adesea o complicație a infecțiilor cu transmitere sexuală.

Factori de risc pentru anexită

Există anumite situații în care riscul de apariție a anexitei crește considerabil:

• numărul mare de parteneri sexuali

• practicarea sexului neprotejat

• utilizarea dispozitivelor intrauterine (sterilet)

Mai rar, infecția poate apărea în urma nașterii, intervențiilor chirurgicale pelvine sau avorturilor. Unele studii sugerează o legătură între dușurile intravaginale frecvente și boala inflamatorie pelvină, deoarece acestea pot perturba flora vaginală normală, facilitând apariția infecțiilor bacteriene, deși această asociere nu este întotdeauna evidentă.

Aspectele definiției anexitei

În majoritatea cazurilor, boala inflamatorie pelvină este declanșată de o infecție bacteriană tratată inadecvat. Infecția începe de obicei la nivelul vaginului sau colului uterin și se extinde către organele genitale interne, cum ar fi uterul, trompele uterine și ovarele.

Este esențial de subliniat că „răceala la ovare” nu are nimic în comun cu o răceală comună și nu afectează exclusiv ovarele.

Microorganismele implicate în anexită

Printre cele mai frecvente bacterii responsabilită se numără:

Datele de la Cleveland Clinic arată că infecțiile cu gonoree și Chlamydia netratate sunt implicate în aproximativ 90% dintre cazuri. În mod normal, colul uterin acționează ca un filtru împotriva bacteriilor, dar infecțiile pot compromite acest mecanism de apărare.

Simptomele anexitei

Denumirea populară poate induce o eroare, deoarece boala inflamatorie pelvină nu semănă deloc cu o răceală. Simptomele pot fi complet absente sau foarte subtile, fapt ce face ca afecțiunea să rămână adesea diagnosticată tardiv, până la apariția unor complicații.

Când simptomele apar, acestea pot include:

• durere localizată în abdomenul inferior sau pelvis (cel mai frecvent simptom)

• secreție vaginală anormală, de culoare galbenă sau verzuie, cu un miros neplăcut

• febră sau frisoane

• durere în timpul contactului sexual profund

• senzație de arsură la urinare

• menstruații neregulate, sângerări intermenstruale sau crampe

Aceste simptome pot apărea la câteva zile sau săptămâni de la infectare. Dacă afecțiunea este cauzată de factori care nu includ infecțiile cu transmitere sexuală, manifestările se pot instala chiar și după câteva luni.

Importanța tratamentului în timp util

Netratată, boala inflamatorie pelvină poate cauza cicatrici în trompele uterine și poate duce la complicații grave.

Printre posibilele consecințe se numără:

• durere pelvină cronică (aproximativ 20% dintre paciente)

• sarcină extrauterină

• infertilitate (până la 10% dintre cazuri)

• abcese tubo-ovariene (colecții de puroi în trompe sau ovare)

Cicatricile formate la nivelul sistemului reproducător sunt ireversibile, motiv pentru care diagnosticarea timpurie este esențială.

Antibioticele – tratamentul standard

Fiind o infecție bacteriană, boala inflamatorie pelvină se tratează de regulă cu antibiotice pe o perioadă de aproximativ 14 zile.

Dacă etiologia nu este clar stabilită, medicul va recomanda o combinație de antibiotice pentru a acoperi cele mai frecvente infecții cu transmitere sexuală.

Un aspect important este că, deși simptomele se pot ameliora rapid, tratamentul nu trebuie oprit prematur, deoarece întreruperea timpurie poate favoriza persistența infecției.

Tratamentul intravenos – când este necesar

În anumite situații, antibioticele administrate oral nu sunt suficiente. Spitalizarea și tratamentul intravenos sunt esențiale, mai ales:

• în timpul sarcinii

• în forme severe, cu simptome intense

• în cazul prezenței abceselor tubo-ovariene

În cazul în care abcesele nu se remediază cu tratamentul intravenos, poate fi necesară intervenția chirurgicală pentru drenajul lor.

Pentru a evita reinfecția, se recomandă ca și partenerul sexual să fie tratat cu antibiotice, chiar dacă nu prezintă simptome. De asemenea, se va sfătui pacienta să evite contactul sexual până la finalizarea terapiei.

Pentru gestionarea durerii locale, medicul poate recomanda medicamente antiinflamatoare.

Remediile naturale – utilizare restrictivă

Antibioticele rămân singura opțiune eficientă pentru eradicarea infecției bacteriene. Utilizarea remediilor naturale în locul acestora poate crește riscul de complicații.

Unele terapii naturiste pot fi utilizate doar ca adjuvant pentru ameliorarea disconfortului, deși eficiența lor nu este întotdeauna demonstrată.

Printre remediile menționate frecvent se numără:

• ceaiul de turmeric (curcuma), cunoscut pentru proprietățile sale antiinflamatorii

• extractul din muguri de coacăz negru

• ceaiul de coada-șoricelului, utilizat tradițional în diverse afecțiuni ginecologice

Este important de menționat că spălăturile vaginale și băile cu soluții diverse pot perturba flora vaginală. Este esențial să consultați medicul înainte de utilizarea oricărui remediu naturist, pentru a preveni eventuale interacțiuni cu tratamentul recomandat.