Prima pagină » Alertă în Germania după moartea stranie a unui român de 25 de ani: Anchetatorii au mobilizat forțe impresionante

Alertă în Germania după moartea stranie a unui român de 25 de ani: Anchetatorii au mobilizat forțe impresionante

by Salut Timisoara
0 comments



Un român în vârstă de 25 de ani a murit în Germania, după ce a fost găsit grav rănit în apropierea locuinței sale din localitatea Vogtareuth, districtul Rosenheim, în landul Bavaria. Cazul a declanșat o amplă anchetă a poliției criminalistice germane.

Potrivit autorităților din Germania, tânărul român a fost descoperit în stare critică miercuri dimineață, în jurul orei 03:40, pe Austraße, aproape de adresa unde locuia. Acesta a fost transportat de urgență la spital, însă medicii nu au mai reușit să îi salveze viața.

Poliția criminalistică a intervenit cu efective numeroase

Primele măsuri au fost luate de polițiștii din Rosenheim, însă ancheta a fost preluată rapid de Inspectoratul de Poliție Criminalistică Rosenheim, sub coordonarea Parchetului din Traunstein – filiala Rosenheim.

Anchetatorii au desfășurat ample activități de cercetare la fața locului, inclusiv ridicări de probe și audieri. La operațiuni au participat numeroase patrule de poliție, unități speciale ale Poliției din Bavaria Superioară de Sud, polițiști ai trupelor de intervenție, reprezentanți ai Biroului Criminalistic Regional Bavarez, dar și echipaje de pompieri și ambulanță.

Procurorul de caz s-a deplasat personal la locul incidentului și a colaborat direct cu criminaliștii.

Primele concluzii ale anchetei

În aceeași zi, trupul neînsuflețit al românului a fost supus unei expertize medico-legale, iar probele ridicate au fost analizate în regim de urgență.

Conform concluziilor preliminare anunțate de anchetatori, până în acest moment nu există indicii privind implicarea altor persoane în producerea tragediei.

„Pe baza tuturor elementelor existente și a circumstanțelor generale ale cazului, nu au rezultat indicii privind intervenția unei alte persoane”, au transmis autoritățile germane.

Poliția ia în calcul ipoteza că tânărul și-ar fi provocat singur rănile care i-au fost fatale.

Autoritățile germane au precizat însă că investigațiile sunt încă în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment