TIMIȘOARA. O cale ferată modernă care să asigure iarăși conexiunea directă între Timișoara și Szeged este unul dintre obiectivele importante dintr-un proiect transfrontalier între România și Ungaria.
CITESTE SI: Scheletul unui războinic ce a fost înmormântat cu tot cu cal și piese din aur, argint și bronz. Descoperiri valoroase pe traseul Centurii Vest Timișoara. FOTO
Consiliul Județean Timiș, în parteneriat cu Consiliul Județean Csongrad Csanad din Ungaria, trebuie să asigure documentațiile tehnice initiale care vor sta la baza viitorului obiectiv de infrastructură feroviară. Proiectarea și lucrările vor fi realizate mai departe de către ministerele de Transport din cele două țări.
Consiliul Județean Timiș a lansat acum licitația pentru găsirea unei firme care să întocmească Studiul de Fezabilitate, care va fi făcut 80% cu bani europeni prin Programul INTERREG VI-A România – Ungaria 2021-2027.
“Obiectivul de investiții propus constă în asigurarea legăturii feroviare directe dintre localitățile Timișoara (RO) și Szeged (HU). Investiția are scop crearea unei infrastructuri moderne de traversare a frontierei româno–maghiare, adaptată cerințelor actuale de mobilitate transfrontalieră și integrată în rețeaua feroviară regională. Totodată, urmărește asigurarea unei legături directe între rețelele de transport ale celor două state membre UE, în scopul stimulării cooperării economice, sociale și culturale în zona de graniță.
Infrastructura feroviară proiectată va include următoarele elemente: realizarea podului transfrontalier peste râul Mureș, între digurile acestuia, în cazul în care varianta de traseu aleasă va impune realizarea unui pod transfrontalier;
Pe teritoriul României sunt prevăzute: reabilitarea infrastructurii feroviare existente și/sau realizarea infrastructurii feroviare noi cu electrificarea și centralizarea acestora; realizarea lucrărilor de artă (poduri/pasaje, podețe, ziduri de sprijin, etc.); reabilitarea / realizarea instalațiilor feroviare (stățiilor de tracțiune electrică, instalații tip SCB, etc.); modernizarea trecerilor la nivel“, se arată în documentația ce însoțește procedura din Sistemul Electronic de Achiziții Publice.
Valoarea estimată a contractului pentru prima documentație a căii ferate este de 6.928.642 lei fără TVA, adică aproape 1,7 milioane euro cu TVA.
Firmele interesate își pot depune ofertele până în 16 iunie.
Vă reamintim, calea ferată între Timișoara și Szeged ar scurta drumul cu 60 de kilometri. Actuala linie ferată ocolește prin Arad și intră în țara vecină pe la Curtici.
Vechiul pod de la Cenad, peste Mureș, a fost inaugurat în 15 noiembrie 1857 și făcea legătura între Timișoara și Szeged, iar de aici mai departe spre Budapesta și Viena. Acest pod a fost dinamitat la finalul Primului Război Mondial.
Pod și punct de trecere frontieră pentru traficul greu la Cenad
Pentru a completa acest proiect transfrontalier, Consiliul Județean Timiș intenționează să construiască un pod rutier pentru traficul greu și o centură ocolitoare pentru comuna Cenad.
Podul va fi construit cu bani de la Ministerul Transporturilor, atrași din fonduri europene. Astfel, în cazul în care se păstrează traseul căii ferate “Szeged-Timișoara Dream Railway” așa cum este propus în cererea de finanțare, se va construi un alt pod la Cenad destinat traficului greu cu ieșire din județul Timiș.
Consiliul Județean Timiș a primit finanțare pentru documentație, iar aceasta este deja în faza verificărilor ANAP pentru lansarea licitației în vederea găsirii unei firme care să o întocmească.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.
Source link
