Prima pagină » Moldovan: Jumătate din resursele spitalelor sunt pentru serviciile prestate, cealaltă jumătate pentru inactivitate

Moldovan: Jumătate din resursele spitalelor sunt pentru serviciile prestate, cealaltă jumătate pentru inactivitate

by Salut Timisoara
0 comments



Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat miercuri că sistemul de finanţare a spitalelor din România are nevoie de o schimbare profundă, susţinând că jumătate din resursele alocate acestora sunt consumate pentru „inactivitate şi pasivitate managerială”, nu pentru servicii medicale reale.

Declaraţiile au fost făcute în cadrul evenimentului „HEALTH FORUM: Ştiinţa vieţii – sănătatea bazată pe dovezi”, organizat de platforma DC Medical, potrivit Agerpres.

„Spitalele din România necesită o schimbare radicală a modului în care trebuie să se facă această finanţare. Jumătate din resursele alocate spitalelor din România sunt pentru serviciile pe care le prestează, pentru munca spitalelor, iar cealaltă jumătate pentru inactivitate şi pasivitate managerială. Îmi asum lucrurile astea pentru că datele vorbesc, nu trebuie să conving pe nimeni de lucrurile acestea. Dacă decidem că inacţiunea trebuie să ne ghideze, putem să mergem mult şi bine în ritmul acesta şi vom ajunge periodic în situaţia în care am fost foarte aproape, de exemplu, anul trecut în luna octombrie, exista riscul ca spitalele din România să nu mai aibă finanţare. Exista riscul ca pe farmacii să se pună lacătul din punctul de vedere al decontărilor din partea CNAS”, a afirmat Moldovan.

El a subliniat că bugetele spitalelor şi cel al medicamentelor reprezintă cea mai mare parte a cheltuielilor din sistemul de sănătate şi, implicit, din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Horaţiu Moldovan a precizat că CNAS poate deveni „un jucător” şi în zona asigurărilor complementare de sănătate, care ar putea aduce resurse suplimentare în sistem.

„Dacă Parlamentul va dori să aibă o astfel de iniţiativă, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pregăteşte toată zona tehnică, astfel încât un ajutor suplimentar din partea asigurărilor complementare voluntare de sănătate să devină realitate în România şi prin nişte facilităţi fiscale atât pentru angajat, cât şi pentru angajator, să aducem resurse financiară suplimentară în sistemul de sănătate. CNAS poate să fie un jucător în această zonă a asigurărilor complementare de sănătate şi da, e liber, poate să fie liber, şi e recomandabil să fie liberă competiţia inclusiv cu zona privată pe un astfel de pachet suplimentar”, a explicat preşedintele CNAS.

El a spus că CNAS a realizat o analiză detaliată a indicatorilor de activitate din spitalele din România, iar fiecare cetăţean, manager de spital sau medic va putea accesa această platformă online pentru a verifica poziţionarea indicatorilor unui anumit spital în comparaţie cu unităţile din aceeaşi categorie.

„Astăzi noi am pregătit o analiză foarte detaliată pe toţi indicatorii relevanţi de activitate ai spitalelor din România şi zilele următoare o să facem publică această analiză astfel încât fiecare cetăţean din această ţară, presă, manager de spital, doctori care lucrează în spital să poată să intre pe această platformă online şi să verifice care este poziţionarea indicatorilor spitalului propriu în comparaţie cu spitalele din aceeaşi categorie, în comparaţie cu media naţională, astfel încât singuri să ajungă la concluzia că aşa merge bine sau că aşa nu mai putem să mergem”, a declarat Moldovan





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment