În seria vizitelor pastoral-misionare desfășurate de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie în Arhiepiscopia Tomisului, ierarhul i-a cercetat astăzi pe credincioșii Parohiei „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Constanța.
Arhiepiscopul Tomisului a săvârșit Sfânta Liturghie și a apreciat reluarea și continuarea lucrărilor de construire a sfântului lăcaș.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre modelul pe care ni-l oferă sfinții pomeniți astăzi.
„Sfântul Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul, încă din tinerețe a iubit credința, pe Dumnezeu și nu se despărțea de El nicicum. De aceea s-a dus la Sfântul Grigorie Decapolitul și a devenit ucenic al său. Acest Decapole, de unde era Sfântul Grigorie, era din Țara Sfântă, iar ucenicul a rămas lângă dascălul său mult timp și a învățat să fie credincios și să păstreze dreapta credință.
După mutarea la Domnul a Sfântului Grigorie Decapolitul, ucenicul și-a continuat viața în credință cu multă râvnă. Și această râvnă a credinței Sfântului Cuvios Ioan a fost cunoscută de mulți creștini.
El s-a săvârșit la adânci bătrâneți, după ce i-a povățuit pe monahi și pe credincioși în viața cea luminoasă și curată.”, a spus ÎPS Teodosie.
Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan” a fost înființată în anul 2001.
Sursă: stiripesurse.ro
