Prima pagină » Fondul Monetar Internaţional îşi restabileşte relaţiile cu Venezuela, după şapte ani de întrerupere

Fondul Monetar Internaţional îşi restabileşte relaţiile cu Venezuela, după şapte ani de întrerupere

by Salut Timisoara
0 comments



Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat că şi-a restabilit relaţiile cu Venezuela, întrerupte în urmă cu şapte ani, în 2019, relatează AFP, potrivit news.ro

”Directoarea generală Kristalina Gheorghieva a anunţat azi (joi) că Fondul Monetar Internaţional colaborează de-acum cu Guvernul venezuelean în administraţia preşedintei interimare Delcy Rodriguez”, a anunţat joi într-un comunicat Fondul.

Restabilirea relaţiilor deschide calea posibilităţii oferirii unei susţineri financiare Venezuelei, în cazul în care Guvernul cere acest lucru.

FMI a continuat în ultimii ani să integreze Venezuela în datele publicate cu privire la continentul american, însă relaţiile lor bilaterale au fost suspendate în 2019, când Fondul a recunoscut opoziţia, care controla la acea vreme Parlamentul venezuelean, drpet Guvern legitim.

Preşedinta interimară a Venzuelei Delcy Rodriguez a confirmat joi restabilirea relaţiilor cu FMI.

”Am restabilit reprezentarea Venezuelei în cadrul acestui organism internaţional” şi ”normalizăm toate procesele implicînd drepturile Venezuelei la această instituţie”, a anunţat Delcy Rodríguez, care a preluat frâiele ţării după capturarea fostului preşedinte Nicolás Maduro într-o operţiune militară americană la 3 ianuarie la Caracas.

Răsturnarea de la putere a lui Nicolas Maduro într-o operaţiune a Forţelor Speciale americane la începutul anului a determinat FMI să înceapă o consultare a membrilor săi în vederea stabilirii demersurilor de urmat.

Banca Mondială (BM) ar putea să urmeze exemplul FMI şi să deschidă noi linii de credit destinate a ţări cu o economie sleită.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment