Prima pagină » Dinamo învinge Universitatea Cluj cu 2-1 în play-off

Dinamo învinge Universitatea Cluj cu 2-1 în play-off

by Salut Timisoara
0 comments



Echipa bucureşteană Dinamo a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a cincea din play-off-ul Superligii, scrie news.ro.

Prima ocazie importantă a meciului de pe Arena Naţională le-a aparţinut gazdelor de la Dinamo, Cătălin Cîrjan trimiţând pe lângă poartă, în minutul 9. Liderul a replicat prin şutul peste poartă al lui Stanojev, din minutul 25, iar gazdele au fost nevoite să schimbe, în minutul 39, când s-a accidentat Karamoko. El Sawy a încercat să înscrie din unghi, la colţul lung, dar a ratat ţinta şi a fost scor alb la pauză. Oucasse Mendy a gestionat nefericit o fază în care scăpase singur spre careul lui Epassy, în minutul 60, pentru ca Musi să ceară penalti în minutul 67, atunci când a căzut în careu, după un duel cu Bic. Însă arbitrul a lăsat jocul să continue.

În cele din urmă, Dinamo a deschis scorul în minutul 75, când Armstrong a alunecat, s-a redresat şi a pasat lui Cîrjan, iar acesta a înscris frumos, de la marginea careului. Două minute mai târziu, Puşcaş nu a ajuns la pasa dată în gura porţii de Musi, ratând o ocazie uriaşă de desprindere,. Musi a majorat avantajul gazdelor, cu un gol superb, în minutul 81, dar clujenii nu au renunţat şi, venit de pe bancă, Atanas Trică a înscris cu o lovitură de cap, în minutul 84, apoi Bic a lovit bara în al treilea minut al prelungirilor şi Dinamo s-a impus cu 2-1.

În clasament, Universitatea Cluj rămâne cu 39 de puncte, pe primul loc şi aşteaptă partida Craiovei. Dinamo a reuşit prima victorie din play-off şi este pe locul 5, cu 31 de puncte.

DINAMO: Epassy – Sivis, K. Boateng, Stoinov, Opruţ – C. Cîrjan (Cr. Mihai 80), Gnahore, Alberto Soro (I. Mărginean 57) – Mazilu (Al, Musi 57), Al. Pop (G. Puşcaş 57), Karamoko (Armstrong 39). ANTRENOR: Zeljko Kopic

UNIVERSITATEA CLUJ: Gertmonas – Mikanovic, I. Cristea, Coubiş, Chipciu – O. Mendy (A. Gheorghiţă 88), Bic, Drammeh (D. Codrea 61) – Stanojev (Macalou 61), Lukic, El Sawy (A. Trică 74). ANTRENOR: Cristiano Bergodi

Cartonaşe galbene: Stoinov 65 / El Sawy 70, I. Cristea 90, Chipciu 90+2

Arbitri: Rareş Vidican – Marius Badea, Adrian Vornicu

Arbitri VAR: Sorin Costreie – Daniel Mitruţi





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment