Prima pagină » Panică pe piață, dar TAROM reacționează: adevărul despre „criza de kerosen” și zvonurile privind închiderea companiei

Panică pe piață, dar TAROM reacționează: adevărul despre „criza de kerosen” și zvonurile privind închiderea companiei

by Salut Timisoara
0 comments



După apariția unor informații care au alimentat temeri privind lipsa combustibilului, posibile anulări de zboruri și chiar închiderea companiei, TAROM a transmis un punct de vedere oficial în care clarifică situația și susține că operațiunile se desfășoară fără probleme. Reprezentanții companiei atrag atenția că aceste speculații au început deja să afecteze activitatea comercială.

Efectele zvonurilor asupra companiei

„Contextul general creat în ultima săptămână ca urmare a două valuri de anunțuri externe, începe să producă efecte negative asupra activității comerciale a companiei”, scrie în comunicatul TAROM, citat de Mediafax.

Potrivit companiei, reacțiile din piață au fost rapide, iar partenerii comerciali au devenit reticenți în a continua sau încheia noi contracte.

Situația kerosenului și riscul anulărilor de zboruri

Reprezentanții TAROM subliniază că nu există probleme în ceea ce privește aprovizionarea cu combustibil, iar operațiunile sunt acoperite în mod normal.

„Anunțul Consiliului Internațional al Aeroporturilor (ACI) Europa de la debutul lunii aprilie și cel din această săptămână al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE) punctează o problemă reală a industriei de transport aerian, la nivel de continent.

În România nu avem o criză de aprovizionare cu kerosen, impactul resimțit la nivel de industrie provine din volatilitatea prețului țițeiului pe termen mediu și lung.

În aceste condiții de piață, niciunul dintre scenariile TAROM nu prevede anulări de zboruri peste următoarele 90 de zile pe motivul penuriei de carburant. Compania Națională de Transport Aerian are asigurate cantitățile necesare de kerosen, reconfirmate cu furnizorii săi și va continua să ofere zboruri sigure, coordonate profesionist, în regim normal”, anunță TAROM.

Reacția companiei la informațiile despre o posibilă închidere

În ceea ce privește informațiile apărute în spațiul public legate de o posibilă decizie de închidere, compania le cataloghează drept neadevărate și cu impact direct asupra activității comerciale.

Reprezentanții TAROM precizează, în legătură cu titlurile de presă care sugerau că Guvernul ar urma să decidă în scurt timp închiderea companiei, că aceste informații sunt false și au generat efecte negative imediate, inclusiv blocarea temporară a sute de bilete B2B și a unor contracte charter în mai puțin de 24 de ore de la apariția lor, până la finalul lunii aprilie.

Totodată, compania arată că este menționată în raportul CNR9, document care indică intenția statului român de a analiza direcția strategică a companiei, fără a interveni în activitatea operațională curentă.

În același timp, se subliniază că activitatea continuă în regim normal, iar scenariile analizate în prezent vizează eventuale direcții strategice viitoare și forma acestora, nu decizii imediate care să afecteze funcționarea zilnică a companiei.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment