Schimbările climatice impun investiții masive în infrastructura hidrotehnică

Necesitatea investițiilor în infrastructura hidrotehnică

Realitatea climatică subliniază urgența unor investiții substanțiale în infrastructura hidrotehnică, în ciuda mesajelor publice care variază între minimizarea acestor investiții și declararea lor ca „prioritate”, conform unei analize realizate de Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), intitulat: „Apa, energia și adevărul. Testul maturității administrative!”

Impactul schimbărilor climatice

„Realitatea climatică arată că urgența nu mai poate fi amânată. Dincolo de declarații, datele din ultimele două decenii sunt greu de ignorat. România se confruntă cu fenomene extreme, cum ar fi caniculă intensă, inundații severe, secetă prelungită, blackouts energetice în alte țări europene și alunecări de teren. Impactul economic și social estimat este considerabil: inundații (medie anuală) – 100-200 milioane euro; inundații severe (2005/2010/2024) – între 0,065 și 1,5 miliarde euro; 20-70 de decese; secetă (în agricultură, energie etc.) – între 0,8 și 1,5 miliarde euro; zeci sau sute de mii de familii afectate; alunecări de teren – aproximativ 0,3 miliarde euro”, subliniază analiza transmisă duminică AGERPRES.

Argumente pentru investiții

Conform sursei citate, cifrele susțin fără dubiu necesitatea unor investiții importante în infrastructura hidrotehnică, deoarece „nu discutăm despre un lux sau o ambiție industrială, ci despre protecția vieții, a proprietății și a securității energetice și alimentare”.

Planuri imediate de amenajare

Președintele AEI recunoaște că, începând cu anul 2024, prioritatea imediată pentru România nu este doar reducerea emisiilor de carbon – un obiectiv esențial pe termen mediu și lung – ci implementarea rapidă a unor planuri pentru amenajări hidrotehnice, care să prevină inundațiile și alunecările de teren, să acumuleze apă în perioadele ploioase pentru utilizare în timpul secetei, să asigure apă pentru populație și agricultură și să genereze energie electrică curată și stabilă, conform Agerpres.

Necesitatea adaptării

„Green Deal reprezintă o strategie de transformare pe termen lung. România are însă nevoie de măsuri de adaptare imediată. Adaptarea nu poate aștepta finalizarea tranziției energetice”, a declarat Chisăliță.

Incoerența viziunii decizionale

El notează că, în prezent, există o incoerență în mesajele decizionale. „Declarațiile din ultimele luni oscilează între minimizarea investițiilor în hidro tehnologie și declararea acestora ca ‘prioritate’, fără a fi susținute de un cadru strategic coerent”, a afirmat expertul, care analizează mesajele publice.

Declarații contradictorii

Pe 11 septembrie 2025, ministrul Mediului a declarat că „aceeași capacitate de producție a hidro centralelor ar putea fi atinsă prin parcuri solare, cu costuri de opt ori mai mici”, sugerând implicit inutilitatea investițiilor hidroelectrice în curs de finalizare. În aceeași zi, însă, s-a afirmat că în cazul amenajărilor hidroenergetice nefinalizate „Hidroelectrica nu a greșit”, dar că „totul va fi făcut legal” pe durata mandatului.

Schimbarea discursului

Pe 19 februarie 2026, discursul a evoluat: „avem nevoie de amenajări hidrotehnice”, „este o prioritate să construim baraje”, chiar dacă „încă nu avem scenarii pregătite”. Paradoxal, s-a exprimat necesitatea creșterii prețului apei industriale, asigurându-se că populația nu va resimți majorarea, deoarece „marjele de profit ale operatorilor ar trebui reduse”.

Întrebări retorice

„Avem sau nu nevoie de baraje? Nu există nimic pregătit, dar trebuie să crească prețurile?”, se întreabă retoric Chisăliță.

Problemele fundamentale

Conform acestuia, succesiunea de mesaje ridică o problemă esențială: absența unei narațiuni consecvente și asumate.

Critici privind populismul economic

„Când justificarea majorării costurilor se bazează pe ideea că ‘trebuie reduse profiturile celor care vor fi nevoiți să plătească prețuri mai mari pentru apa industrială’, intrăm pe un teren al populismului economic. Legea 31/1990 stipulează clar: ‘societatea comercială este o structură organizată cu scopul de a genera profit’. A sugera că ajustarea administrativă a marjelor este soluția pentru finanțarea investițiilor publice echivalează cu transferarea responsabilității statului către mediul privat, fără o dezbatere asupra costurilor și beneficiilor”, adaugă președintele AEI.

Ponderea apei în prețurile finale

Potrivit calculelor asociației, ponderea apei industriale în prețul final este estimată astfel: hidroenergie – 3,5%, energie nucleară – 0,01%, pâine – 0,01% – 0,04%, carne – 0,004% – 0,011%, apă menajeră – 0,7% – 1,4%.

Impactul creșterii prețului apei

Chiar și în condițiile dublării prețului apei industriale, impactul estimat pentru o familie de patru persoane ar fi de aproximativ 124 lei pe an, reprezentând o creștere agregată de aproximativ 0,01% din coșul minim de consum anual.

Încrederea publicului

„Dacă aceste cifre sunt corecte, atunci întrebarea devine inevitabilă: De ce trebuie să fim populiști și nu sinceri? Dacă investițiile sunt necesare – iar datele privind dezastrele naturale arată că sunt – atunci societatea trebuie să fie clar informată despre costul real, cine îl suportă, ce beneficii cuantificabile există și ce garanții sunt că proiectele vor fi finalizate. A ascunde costurile în spatele unei retorici anti-profit nu face decât să erodeze încrederea publică”, a adăugat Chisăliță.

Probleme structurale ale proiectelor

El consideră că adevărata problemă se află în finalizarea acestor construcții: „România are un istoric dureros al proiectelor începute și abandonate la 80-90% grad de realizare. Amenajări hidroenergetice începute acum 40 de ani stau în continuare neterminate, generând costuri fără beneficii”.

Ce urmează pentru infrastructura hidrotehnică?

Provocarea reală nu este dacă avem nevoie de baraje, ci se află în întrebările legate de respectarea mediului, asigurarea finanțării transparente și finalizarea investițiilor. Coerența politicii publice înseamnă asumare, transparență și planificare strategică. România necesită baraje, acumulări și sisteme moderne de gestionare a apei, dar și un discurs onest despre costuri și responsabilități. Întrebarea esențială este dacă avem maturitatea administrativă și politică necesară pentru a construi ceea ce este declarat prioritar, conchide Chisăliță.