Cum renaște industria aeronautică românească: de la rugină post-comunistă la investiții strategice străine

Industria de apărare în România și contextul european

Industria de apărare și necesitatea consolidării acesteia reprezintă subiecte cruciale nu doar pentru România, ci și pentru întreaga Uniune Europeană, precum și pentru țările învecinate din punct de vedere economic și politic, cum sunt Marea Britanie, Elveția, Norvegia și Islanda.

Perioada cunoscută sub numele de „Dividendul de Pace”, în care Occidentul a redus cheltuielile militare și a investit mai mult în programele sociale, s-a încheiat brusc. Această schimbare a fost determinată de agresiunea militară în apropierea granițelor noastre, ce a început în 2014 cu anexarea Crimeei și care a escaladat recent cu atacuri asupra capitalei ucrainene, Kiev. De asemenea, Statele Unite au exercitat presiuni asupra aliaților pentru a aloca un procent mai mare din PIB pentru apărare.

Industria apărării din țările cu economie de piață s-a integrat din ce în ce mai mult cu sectorul aeronautic, iar tehnologiile dual-use au devenit esențiale în domeniul securității și inovației. Materiile prime, chimia munițiilor, industriile automotive, navală, electronică, IT&C și spațială sunt interconectate într-un complex lanț de valoare și cercetare-dezvoltare.

În România, cea mai mare provocare este lipsa unor date clare și detaliate despre companiile din domeniul militar, din cauza subraportării și fragmentării codurilor CAEN. Cu toate acestea, se observă o dinamică pozitivă prin creșterea investițiilor atât locale, cât și internaționale, inclusiv prin contracte OFFSET.

Tradiția aeronautică românească

România a fost cândva un lider mondial în aviație și industrie aeronautică. De la Traian Vuia, care a efectuat primul zbor autonom cu un aparat mai greu decât aerul în 1906, la Aurel Vlaicu și Henri Coandă, contribuțiile țării noastre la dezvoltarea aviației globale sunt evidente.

Pe lângă acești pionieri, au existat și alte figuri remarcabile, chiar dacă unii nu erau români: Conrad Haas, care în 1529 a inventat prima rachetă cu trei trepte, și Hermann Oberth, originar din Transilvania, care a pus bazele științei rachetelor moderne. Discipolul său, Wernher von Braun, a condus programul Apollo la NASA.

Industria aeronautică din România s-a dezvoltat semnificativ în perioada interbelică, avându-l ca pilon principal pe IAR Brașov, fondat în 1925 printr-un parteneriat româno-francez, și alte companii notabile precum SET și ICAR.

Acestea au fabricat avioane atât militare, cât și civile, iar în acea perioadă, România a creat o industrie grea militară solidă, cu uzine pentru arme, muniții, tunuri și vehicule blindate, inclusiv Malaxa, Reșița, Cugir și Arsenalul Armatei.

După o stagnare tehnologică în perioada comunistă și acumularea de handicapuri după Cortina de Fier, România are acum o oportunitate semnificativă de revitalizare a sectorului aeronautic prin integrarea în cercetarea și dezvoltarea europeană, contribuind astfel la recâștigarea independenței militare a Europei față de SUA.

Recuperarea post-comunistă a industriei aeronautice

Aniii de tranziție post-comunistă au fost dificili pentru industria militară românească, marcând o perioadă de stagnare și pierderi în poziția tehnologică. Totuși, sectorul aeronautic a beneficiat de avantajul privatizării companiei MEBO și listării la Bursa de Valori București a firmelor Turbomecanica și Aerostar, ceea ce a adus mai multă transparență și rezultate financiare modeste, dar acceptabile.

IAR Brașov, cu capital de stat, a reușit să se mențină pe linia de plutire, având contracte continue, pe când Romaero București și Avioane Craiova s-au confruntat cu dificultăți considerabile, consumând resurse mari pentru modernizarea aeronavelor IAR 99 Șoim, fără a livra aparate omologate pentru utilizare.

Industria a suferit din cauza a ceea ce se numește „rugină post-comunistă”, dar o notă pozitivă a fost păstrarea unor competențe inginerești valoroase. Aceste competențe au atras investiții străine, contribuind la fabricarea de componente și subansamble integrate în lanțurile de valoare globală.

Un exemplu notabil este Airbus Helicopters Ghimbav, un joint venture între Airbus și IAR, care poate asambla elicoptere în România. De asemenea, integrarea în NATO și Uniunea Europeană a adus investiții străine directe în sectorul aeronautic, în special în producția de piese și subansamble.

Investiții și inovații în aeronautică

Investitorii străini s-au orientat atât către locații existente, cum ar fi fabrica Airbus Helicopters din Brașov-Ghimbav, cât și către proiecte noi, cum sunt fabricile construite de la zero în Baia Mare, Iași, Turda și Craiova.

În plus față de companiile românești tradiționale, au apărut și actori internaționali precum Premium Aerotech din Germania, Montana Baia Mare, Sonaca Turda și BMT Iași. CARFIL SA Brașov, parte din CN ROMARM, joacă un rol important în producția de drone militare, colaborând cu Periscope Aviation din SUA, cu scopul de a deveni un hub de drone în parteneriat cu Ucraina.

Bucureștiul găzduiește institute importante în cercetarea aeronautică, precum INCAS „Elie Carafoli”, INCD Turbomotoare Comoti, STRAERO și divizia de R&D a Airbus Defense & Space. Thales, companie globală de vârf în domeniul aero-defense, are o filială semnificativă în București, cu specialiști în cercetare și IT, având o cifră de afaceri estimată la 43 milioane euro în 2024.

Thales dezvoltă tehnologii diverse, de la sisteme de ochire pentru blindate și rachete, până la soluții pentru securitate cibernetică și sateliți militari.

Perspectivele industriei de apărare românești

Astăzi, industria de apărare a României trebuie să se adapteze la un context global complex, în care alianțele și tehnologiile se schimbă rapid. România are posibilitatea de a valorifica tradiția sa în aeronautică, precum și competențele inginerești care s-au păstrat cu greu în perioada post-comunistă, pentru a reintra în circuitul valoric european și global.