Prima pagină » Guvernul ungar cere limitarea consumului de energie în zilele caniculare odată cu oprirea centralei nucleare Paks

Guvernul ungar cere limitarea consumului de energie în zilele caniculare odată cu oprirea centralei nucleare Paks

by Salut Timisoara
0 comments



Guvernul ungar le va cere marilor consumatori de energie electrică, inclusiv producătorilor de baterii şi celor din industria auto, să-şi reducă în mod voluntar consumul de electricitate între orele 17:00 şi 22:00 în zilele caniculare, pentru a susţine astfel sistemul energetic naţional afectat de închiderea temporară a centralei nucleare de la Paks în urma scăderii record a nivelului apelor Dunării, a anunţat joi premierul Peter Magyar, potrivit Reuters.

El anunţase mai devreme că centrala atomoelectrică Paks îşi va opri activitatea începând chiar de joi sau cel târziu de vineri şi asigurase că reţeaua electrică a Ungariei poate susţine importuri care să compenseze producţia de energie pierdută prin suspendarea activităţii centralei nucleare, potrivit Agerpres.

Totuşi, a explicat ulterior Peter Magyar, începând de luni situaţia ar putea deveni „critică”, odată cu un val de căldură care ar urma să crească cu aproximativ 20% cererea de electricitate la orele de vârf.

În aceste condiţii, guvernul de la Budapesta îndeamnă de asemenea cetăţenii, nu doar marii consumatori industriali, să-şi diminueze consumul de electricitate.

Centrala de la Paks, care dispune de patru reactoare ruseşti, cu o capacitate totală de 2 gigawaţi, şi-a redus producţia de energie deja din cursul zilei de luni la mai puţin de 50% din capacitate.

Pe fondul secetei, apele Dunării au scăzut la niveluri record săptămâna aceasta, perturbând de asemenea transporturile şi croazierele fluviale.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment