Prima pagină » Renault a revenit pe profit datorită vânzărilor solide de vehicule electrice

Renault a revenit pe profit datorită vânzărilor solide de vehicule electrice

by Salut Timisoara
0 comments



Producătorul auto francez Renault a raportat o creştere a veniturilor de 9,4% în primul semestru din 2026, şi a revenit pe profit datorită vânzărilor solide de vehicule electrice (EV), în pofida sporirii presiunilor din partea rivalilor din China, transmite Reuters, conform AGERPRES.

Renault a informat că vânzările de vehicule complet electrice au urcat cu 47,6% faţă de perioada similară din 2025, susţinute de succesul noului Renault 5. EV au fost responsabile pentru unul din cinci noi vehicule vândute.

„Rezultatele noastre din primul semestru confirmă că modelul nostru strategic model funcţionează, chiar şi într-un mediu complex”, le-a spus jurnaliştilor directorul general al Renault, Francois Provost.

Producătorul auto francez, care se aşteaptă ca presiunile asupra preţurilor în Europa să continue în acest an, a raportat o marjă operaţională de 5,2% în primul semestru din 2026, în scădere de la 6% în perioada similară din 2025 dar peste aşteptările analiştilor, de 5%.

În pofida sporirii concurenţei în Europa din partea companiilor auto din China, inclusiv BYD şi Chery, Renault a confirmat că se aşteaptă la o marjă operaţională de 5,5% în 2026, comparativ cu 6,3% în 2025.

Grupul Renault a înregistrat un profit net de 700 milioane de euro în primul semestru din 2026, faţă de pierderi nete de 11,18 miliarde de euro în perioada similară din 2025, incluzând 9,3 miliarde de euro de pe urma deprecierii investiţiei sale în partenerul Nissan.

Veniturile au urcat la 30,25 miliarde de euro, un avans de 9,4% faţă de 27,64 miliarde de euro în primul semestru din 2025, în timp ce analiştii estimau venituri de 29,4 miliarde de euro.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment