Prima pagină » Greva din spitale intră într-o nouă etapă. După două zile de proteste, sindicaliștii amenință cu manifestații de amploare în stradă

Greva din spitale intră într-o nouă etapă. După două zile de proteste, sindicaliștii amenință cu manifestații de amploare în stradă

by Salut Timisoara
0 comments



A treia zi de grevă din sistemul sanitar găsește spitalele funcționând doar pentru urgențe, în timp ce sute de consultații și intervenții chirurgicale continuă să fie amânate. Sindicatele susțin că protestul nu se va opri până când Guvernul nu va oferi garanții scrise că noua lege a salarizării nu va reduce veniturile angajaților și avertizează că următoarea etapă va fi organizarea unor proteste de amploare în stradă.

Personalul medical cere garanții că veniturile nu vor fi reduse

Angajații din sănătate afirmă că nu au încredere în asigurările transmise până acum de Executiv și solicită documente oficiale care să confirme că veniturile lor vor fi păstrate după intrarea în vigoare a noii legi a salarizării.

În timpul protestelor au fost scandate mesaje precum „Respect și demnitate pentru sănătate!”, „Vrem dreptate pentru sănătate!”, dar și apeluri pentru continuarea mișcărilor de protest.

Operații și consultații, amânate în spitale

Impactul grevei începe să fie resimțit în tot mai multe unități medicale. În spitale sunt asigurate doar urgențele, în timp ce consultațiile, investigațiile și intervențiile chirurgicale programate sunt reprogramate.

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, liderul SANITAS, Otinel Șandru, spune că sindicatul pregătește următoarea etapă a protestelor.

„Ne pregătim pentru un miting de amploare în București. (…) Peste 10 intervenții chirurgicale s-au amânat, iar în medie câteva sute de programări au fost reprogramate”, a spus acesta potrivit Digi24.

Sindicaliștii avertizează că, dacă autoritățile nu vor veni cu angajamente clare, protestele se vor intensifica și ar putea culmina cu acțiuni de amploare în stradă.

Guvernul acuză o campanie de dezinformare

Executivul respinge acuzațiile sindicatelor și susține că noua lege a salarizării nu va conduce la diminuarea salariilor sau veniturilor angajaților.

Premierul Ilie Bolojan a declarat că protestele sunt alimentate de informații false privind efectele proiectului legislativ. El a explicat că legea prevede în mod explicit menținerea veniturilor actuale pentru angajații care au în prezent salarii peste nivelul stabilit de noua grilă, aceștia urmând să primească o compensație până când diferențele vor fi eliminate treptat prin majorarea salariilor celor aflați pe niveluri inferioare.

Totodată, șeful Guvernului l-a acuzat pe fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, că nu a făcut demersurile necesare în perioada în care conducea ministerul și că, prin declarațiile sale din ultimele zile, a contribuit la amplificarea tensiunilor din sistemul sanitar.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment