Șaisprezece polițiști români implicați în operațiunea care a dus la capturarea lui Mohamed Amra, supranumit „Musca” și considerat unul dintre cei mai căutați fugari din Europa, au fost decorați de statul francez. Ceremonia a avut loc la Ambasada Franței la București, după operațiunea care a pus capăt unei vânători internaționale de nouă luni.
Mohamed Amra a fost localizat și arestat în România după evadarea violentă din Franța, în timpul căreia doi agenți penitenciari au fost uciși, iar alți trei au fost grav răniți.
Cei 16 polițiști români au primit Medalia de Onoare a Poliției Naționale Franceze pentru contribuția la localizarea și capturarea fugarului.
Predoiu: „O recunoaștere a profesionalismului, curajului și eficienței”
Prezent la ceremonie, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a susținut că distincțiile acordate de autoritățile franceze reprezintă atât o recompensă individuală pentru polițiștii implicați, cât și o confirmare a cooperării dintre România și Franța în combaterea criminalității organizate.
„Recompensarea polițiștilor români de către statul francez este o recunoaștere a profesionalismului, curajului și eficienței de care au dat dovadă în această operațiune. Este, totodată, o confirmare a faptului că Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale – Poliția Română și Jandarmeria Română – este un partener de încredere în combaterea criminalității organizate la nivel european”, a declarat Cătălin Predoiu.
Ministrul a afirmat că Medalia de Onoare a Poliției Naționale Franceze recompensează o misiune desfășurată în cadrul unei operațiuni complexe de cooperare internațională.
„Medalia pe care o primiți astăzi este o distincție individuală, dar ea vorbește despre onoarea unei întregi instituții. Dacă aceasta este prima recunoaștere importantă a activității dumneavoastră, primiți-o ca pe un semn că sunteți pe drumul cel bun, dar și ca pe o obligație de a continua cu aceeași integritate, aceeași rigoare și același curaj”, le-a transmis Predoiu polițiștilor.
Operațiunea care a pus capăt unei vânători de nouă luni
Mohamed Amra era urmărit în baza a trei mandate europene de arestare pentru evadare, omor, trafic de droguri și lipsire de libertate. Autoritățile franceze îl suspectau, de asemenea, de legături cu grupări interlope din Marsilia și de coordonarea unor asasinate din penitenciar.
Evadarea sa a declanșat una dintre cele mai ample operațiuni de căutare din Europa. Amra a reușit să dispară după atacul asupra unui convoi penitenciar din Franța, în care doi agenți au fost uciși și alți trei au fost răniți grav.
Nouă luni mai târziu, fugarul a fost localizat în România și capturat în urma cooperării dintre autoritățile române și cele franceze.
„Această operațiune a reprezentat o adevărată provocare pentru cooperarea polițienească europeană. Rezultatul confirmă faptul că România este un partener de încredere în arhitectura europeană de securitate și că aduce o contribuție reală cooperării polițienești din spațiul Schengen, printr-un schimb de informații mai relevant și printr-o cooperare mai rapidă și mai eficientă”, a afirmat ministrul de Interne.
Franța îi decorează pe polițiștii români care l-au prins pe Mohamed Amra
Ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery, a evidențiat contribuția autorităților române la capturarea lui Mohamed Amra și cooperarea dintre structurile de aplicare a legii din cele două state.
Capturarea fugarului în România a fost salutată la cel mai înalt nivel la Paris. Președintele francez Emmanuel Macron a descris operațiunea drept „un succes formidabil”.
„Profesionalism românesc. Recunoaștere franceză. Astăzi, la Ambasada Franței la București, 16 polițiști români au fost decorați de autoritățile franceze pentru contribuția lor decisivă la capturarea lui Mohamed Amra, unul dintre cei mai căutați fugari din Europa”, a transmis Cătălin Predo
Sursă: stiripesurse.ro
