Cifrele capătă însă o altă semnificație privite prin prisma deciziilor luate ulterior la București. De la 1 februarie 2026, Guvernul condus de Ilie Bolojan a introdus regula diminuării indemnizației de concediu medical cu o zi. Cu alte cuvinte, pentru majoritatea angajaților, prima zi a unui episod de boală rămâne fără indemnizație.
Datele OCDE sunt din 2024 și, prin urmare, nu măsoară efectele noii reguli din România. Ele arată însă că, înainte ca statul român să introducă o penalizare financiară pentru prima zi de concediu medical, România se afla deja la coada clasamentului privind absențele de la serviciu din motive de boală.
Doar 0,1 săptămâni de concediu medical pe an în România
Potrivit indicatorului OCDE privind absențele de la muncă din motive de boală, România înregistra în 2024 o medie de 0,1 săptămâni pe an pentru fiecare angajat analizat.
La polul opus se află Norvegia, cu 5,7 săptămâni, Slovenia, cu 5,1 săptămâni, și Spania, cu 5 săptămâni. Finlanda ajunge la 4,8 săptămâni, Franța la 4,1, iar Portugalia la 4 săptămâni.
Germania, unde numărul concediilor medicale a declanșat o amplă dezbatere politică și economică, se situează la 3,5 săptămâni pe an.
În partea de jos a clasamentului apar statele din sudul și estul Europei. Italia înregistrează 0,6 săptămâni, Bulgaria 0,5, Grecia 0,2, iar România doar 0,1.
Diferența dintre România și Norvegia este de 57 de ori.
Datele nu demonstrează însă că românii sunt de 57 de ori mai sănătoși decât norvegienii. Indicatorul măsoară absențele de la muncă din motive de boală, nu starea de sănătate a populației. Chiar OCDE avertizează că trebuie consultate sursele și metodologiile specifice fiecărei țări atunci când datele sunt comparate.
Guvernul Bolojan a introdus între timp prima zi fără indemnizație
La doi ani după perioada surprinsă în statisticile OCDE, România a înăsprit regulile privind concediile medicale.
Prin OUG nr. 91/2025, adoptată la 30 decembrie 2025 de Guvernul condus de Ilie Bolojan, s-a stabilit că, pentru certificatele de concediu medical eliberate între 1 februarie 2026 și 31 decembrie 2027, indemnizațiile se calculează „prin diminuarea cu o zi”.
Premierul Ilie Bolojan spune că decizia privind neplata primei zile de concediu medical „ține cont de realități”. Prim-ministrul precizează că decizia a fost adoptată la propunerea Ministerului Sănătății.
Premierul Ilie Bolojan a abordat, la momentul dezbaterii propunerii privind concediile medicale, problema abuzurilor în acordarea certificatelor de handicap și a concediilor medicale. Șeful Executivului a atras atenția asupra efectelor negative ale acestora asupra societății și economiei.
Abuzurile certificatele de handicap: nedreptăți pentru cei cu adevărat afectați
„Ţin minte că undeva în judeţul Mehedinţi era un birou vamal, dacă bine ţin minte, în care din 11 vameşi 9 erau cu certificate de handicap. Un aspect care invalidează statistica şi, din nou, în afara cazurilor obiective, abuzarea unui sistem creează mari nedreptăţi faţă de cei care sunt într-adevăr cu probleme grave de sănătate, care poate nu sunt ajutaţi cât ar trebui să fie ajutaţi, dar în acelaşi timp creează şi nişte dezechilibre mari în economie, o lipsă a forţei de muncă şi o inechitate socială şi aceste lucruri trebuie corectate”,declara, anul trecut, premierul Ilie Bolojan.
În cazul incapacității temporare de muncă, angajatorul suportă indemnizația începând din a doua zi și până în a șasea zi, iar ulterior plata este preluată din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit actului normativ.
Practic, pentru un angajat care se îmbolnăvește și primește concediu medical, prima zi nu este indemnizată, dacă acesta nu intră într-una dintre categoriile exceptate de lege.
Măsura a fost introdusă într-o țară care, potrivit celor mai recente date comparabile ale OCDE, avea deja cea mai mică medie a absențelor de la serviciu din motive medicale dintre statele europene prezentate în analiză.
Legea a fost corectată după scandal: unele categorii au fost exceptate
Regula inițială a fost ulterior modificată de Parlament.
Legea nr. 64/2026, publicată în Monitorul Oficial la 15 mai, a introdus mai multe excepții de la diminuarea indemnizației cu o zi. Noile prevederi se aplică pentru concediile medicale acordate începând cu 1 iunie 2026.
Sunt exceptate concediile pentru maternitate, risc maternal și îngrijirea copilului bolnav, precum și concediile medicale acordate bolnavilor incluși în programele naționale de sănătate. Regula nu se aplică nici certificatelor eliberate pacienților care beneficiază de servicii medicale în regim de spitalizare.
Legea a mai corectat o altă problemă: în cazul unui episod de boală fără întrerupere, diminuarea indemnizației se aplică acum o singură dată, indiferent de numărul certificatelor medicale eliberate.
Pentru restul angajaților, însă, regula primei zile fără indemnizație rămâne în vigoare.
Sursă: stiripesurse.ro
