Prima pagină » Gigantul NN pregătește o mutare de forță în România: plan de 5 ani, mii de agenți și brokeri-țintă

Gigantul NN pregătește o mutare de forță în România: plan de 5 ani, mii de agenți și brokeri-țintă

by Salut Timisoara
0 comments



Finportal, intermediar de asigurări și credite din Slovacia controlat de grupul olandez NN, pregătește o intrare puternică pe piața din România și analizează achiziția unui broker mare de asigurări și a unuia dintre liderii intermedierii de credite, în special ipotecare, potrivit unui document consultat de Economica.

Planul face parte dintr-o strategie mai amplă de extindere regională, care vizează piețe precum Polonia, Ungaria sau Germania, însă România apare în document drept una dintre priorități. Finportal ar urma să înceapă dezvoltarea locală din 2027, cu un plan inițial pe cinci ani, până în 2031.

Potrivit documentului, compania își propune ca, la finalul perioadei, să ajungă la peste 3.800 de agenți în România, nivel care ar putea-o plasa pe primul loc în piață, raportat la dimensiunile actuale ale rețelelor de brokeraj. Ținta comercială este atingerea unei cote de aproximativ 10% din intermedierea de asigurări, nivel depășit în prezent doar de Safety Broker.

Finportal vizează asigurări, credite ipotecare și servicii IT pentru brokeri

Strategia Finportal nu se limitează la achiziția unui broker de asigurări. Compania urmărește și cumpărarea unui broker de credite, în special pe zona ipotecară, dar și dezvoltarea unui pool IT destinat brokerajului.

Miza tehnologică este importantă, într-o piață în care soluțiile digitale au devenit decisive pentru emiterea rapidă a polițelor, administrarea portofoliilor și conectarea cu asigurătorii. În prezent, lider pe zona soluțiilor IT pentru intermediarii de asigurări este Insurtech, companie controlată de Safety Broker. Aceasta a câștigat teren în ultimii ani în fața furnizorului tradițional 24 Broker, din grupul Life is Hard, aflat într-un proces de restructurare și cu scăderi vizibile ale afacerilor.

În documentul consultat de Economica, Finportal indică drept principal concurent pe zona IT chiar Insurtech, fără să menționeze 24 Broker.

Finanțarea dezvoltării din România ar urma să vină în principal de la grupul NN, arată același document.

De ce mizează NN pe România

Intrarea Finportal în România ar putea schimba echilibrul de forțe din brokerajul local, mai ales dacă va fi realizată prin cumpărarea unui jucător deja mare. Piața românească a asigurărilor rămâne puternic dependentă de brokeri: potrivit ASF, în 2025 brokerii au intermediat aproximativ 68% din totalul primelor brute subscrise, adică 17,6 miliarde de lei, iar pe segmentul asigurărilor generale gradul de intermediere a fost de 82%.

Tot ASF arată că piața asigurărilor din România a ajuns în 2025 la prime brute subscrise de aproximativ 25,8 miliarde de lei, în creștere cu 10% față de anul anterior. Asigurările generale au rămas dominante, cu 80% din total, iar RCA a continuat să fie segmentul central, cu prime de aproximativ 10,9 miliarde de lei.

Pentru NN, o rețea mare de brokeraj ar putea deveni o rampă de distribuție pentru mai multe linii de business: asigurări de viață, sănătate, locuință, produse generale, dar și pensii private. În România, NN este prezentă prin NN Asigurări de Viață, NN Pensii, NN Asigurări și NN Lease, oferind produse de asigurări și pensii private. Compania afirmă că are peste 2,3 milioane de clienți locali și aproximativ 1.700 de consultanți financiari și manageri în forța de vânzări.

NN este deja lider pe piața asigurărilor de viață și a pensiilor private din România, potrivit propriilor comunicări publice. În ultimii ani, grupul s-a extins și pe zona asigurărilor generale, însă nu a intrat pe segmentul RCA, care rămâne motorul pieței locale.

Creditele ipotecare, punctul de intrare pentru vânzări încrucișate

Un element-cheie al planului Finportal este zona creditelor ipotecare. Compania consideră că, pornind de la clienții care contractează credite pentru locuințe, poate dezvolta vânzări încrucișate pentru asigurări de viață, asigurări generale, sănătate și pensii.

Modelul este deja folosit de Finportal în Slovacia, unde compania intermediază atât asigurări, cât și credite, mai ales ipotecare. Potrivit datelor din document, Finportal a avut în Slovacia venituri de 75 de milioane de euro în 2025, nivel semnificativ prin comparație cu dimensiunile pieței românești de brokeraj. Pentru România, ținta companiei este să ajungă la venituri anuale de cel puțin 17 milioane de euro până în 2031.

NN controlează Finportal din 2022. Autoritatea Antimonopol din Slovacia a aprobat atunci preluarea controlului exclusiv al NN Group asupra Finportal, companie activă în intermediere financiară, inclusiv în asigurări, credite, pensii, piața de capital, servicii imobiliare, software și educație financiară. Ulterior, NN Group a anunțat că NN Slovakia a devenit acționar majoritar al Finportal, companie descrisă drept una dintre cele mai dinamice firme de distribuție financiară din Slovacia, cu peste 2.000 de consultanți financiari și soluții digitale avansate.

Lista brokerilor de asigurări luați în calcul

Documentul citat de Economica identifică șase brokeri de asigurări care ar putea fi ținte pentru Finportal. Cifrele provin din prezentarea Finportal și sunt, cel mai probabil, aferente anului 2025:

Destine Broker – locul 3 în piață, 3.200 de agenți, cotă de 7% pe asigurări generale și 2,5% pe viață;

Inter Broker – locul 5, 1.700 de agenți, cotă de 6,3% pe generale și 1,3% pe viață;

DAW Management – locul 7, cotă de 4,4% pe generale, activitate concentrată aproape exclusiv pe RCA, 1.200 de angajați;

Transilvania Broker – locul 6 în piață, 1.800 de agenți, cotă de 6% pe generale;

OTTO Broker – cotă de 1% pe generale, 150 de agenți, cu dezvoltare puternică pe zona online;

Maxygo – cotă de 1,4% pe generale și 600 de agenți.

Surse din piață citate de Economica susțin că au avut deja loc discuții cu unii dintre brokerii vizați. Finportal nu ar urmări neapărat cumpărarea integrală a companiilor, ci mai degrabă preluarea unui pachet de control. Rămânerea fondatorilor în business ar fi considerată de preferat, pentru a păstra know-how-ul local și relațiile comerciale deja construite.

Ținte și pe piața brokerilor de credite

Pe lângă brokerii de asigurări, Finportal ar analiza și achiziția unui jucător important din intermedierea de credite. Lista prezentată în document include AV Broker, 123 Credit, IMFS și Imobiliare.ro Finance.

Această direcție confirmă interesul pentru un model integrat de distribuție financiară, unde clientul care accesează un credit ipotecar poate deveni ulterior client pentru asigurări de viață, asigurări de locuință, produse de sănătate sau pensii facultative.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment