Prima pagină » Bărbat reținut în București, după ce a violat și lipsit de libertate o femeie în Sectorul 2. Victima a sunat la 112 după ce a reușit să fugă

Bărbat reținut în București, după ce a violat și lipsit de libertate o femeie în Sectorul 2. Victima a sunat la 112 după ce a reușit să fugă

by Salut Timisoara
0 comments



Un bărbat a fost prins de polițiștii din București la scurt timp după ce a violat și lipsit de libertate o femeie, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit Poliției Capitalei, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Incidentul a fost sesizat la 112 în data de 4 iulie 2026, în jurul orei 01.15. O femeie a anunțat că ar fi fost victima unei infracțiuni de viol.

Imediat după apel, un echipaj al Secției 8 Poliție s-a deplasat la victimă, pentru acordarea sprijinului și asigurarea protecției acesteia. În paralel, mai multe echipaje ale Secțiilor 8 și 9 Poliție au fost direcționate în zonă pentru căutarea bărbatului indicat de persoana vătămată.

Suspectul ar fi încercat să fugă printr-un gang

Pe baza semnalmentelor oferite de victimă, un echipaj al Secției 8 Poliție, aflat în patrulare împreună cu un jandarm din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, a observat pe Șoseaua Iancului un bărbat care corespundea descrierii.

La vederea forțelor de ordine, acesta ar fi încercat să fugă printr-un gang și nu s-ar fi conformat somațiilor legale de a rămâne pe loc. Polițiștii și jandarmul au pornit în urmărirea lui, reușind să îl prindă și să îl imobilizeze.

În zona în care a avut loc urmărirea, polițiștii au găsit și un cuțit despre care există indicii că ar fi fost folosit la comiterea faptei. Potrivit anchetatorilor, bărbatul l-ar fi aruncat sub un autoturism în momentul în care a observat prezența forțelor de ordine.

Femeia ar fi fost amenințată cu un cuțit

Din cercetările efectuate până în prezent de polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 8 Poliție a rezultat că, în intervalul 00.55 – 01.05, victima se deplasa pe strada Măgura Vulturului, din Sectorul 2, moment în care ar fi fost abordată de bărbat.

Potrivit Poliției Capitalei, acesta i-ar fi acoperit gura cu mâna și ar fi amenințat-o cu un cuțit, constrângând-o să se deplaseze într-o parcare din apropiere. Acolo, bărbatul ar fi agresat-o sexual.

„Profitând de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința, generată de amenințarea exercitată și de diferența evidentă de forță, bărbatul ar fi întreținut cu aceasta un act sexual oral, fără consimțământul său”, transmite Poliția Capitalei.

În încercarea de a-și asigura scăparea, persoana vătămată i-ar fi propus bărbatului să se deplaseze către domiciliul său. Profitând de un moment de neatenție, femeia a intrat în scara blocului în care locuiește, a blocat accesul bărbatului și a sunat la 112.

Bărbatul va fi dus în fața judecătorilor

Suspectul a fost condus la sediul subunității de poliție pentru audieri. În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

În cursul zilei de 5 iulie 2026, bărbatul urmează să fie prezentat magistraților de la Judecătoria Sectorului 2 cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 8 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate în mod ilegal.

Poliția Capitalei transmite că intervenția rapidă a forțelor de ordine a dus la identificarea și prinderea suspectului într-un timp scurt și le recomandă cetățenilor ca, atunci când sunt victime sau martori ai unor fapte penale, să apeleze imediat numărul unic de urgență 112.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment