Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în aprilie 2026, de 1.274.999, cu 5.306 mai puţine comparativ cu prima lună a anului, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF), consultate de AGERPRES.
Raportat la martie 2026, numărul posturilor ocupate a fost în aprilie mai mic cu 2.462 posturi, în timp ce faţă de aceeaşi lună din 2025 era mai mic cu 31.235 posturi.
Aproape 63,9% dintre posturile ocupate erau în administraţia publică centrală, respectiv 814.590 (minus 1.924 faţă de ianuarie 2026), iar dintre acestea 600.562 erau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat (minus 1.185 angajaţi, comparativ cu ianuarie 2026).
Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra la Ministerul Educaţiei, respectiv 293.742 (minus 180 comparativ cu prima lună din 2026), Ministerul Afacerilor Interne – 124.892 (minus 784), Ministerul Apărării Naţionale – 76.688 (plus 513), Ministerul Finanţelor – 23.542 (minus 179) şi Ministerul Sănătăţii -18.202 (minus 116).
Potrivit sursei citate, în instituţiile finanţate integral din bugetul asigurărilor sociale erau ocupate 8.706 de posturi (minus 52 comparativ cu ianuarie 2026), în cele subvenţionate din bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor pentru şomaj un număr de 42.253 (minus 427), în timp ce în instituţiile finanţate integral din venituri proprii erau 163.069 de posturi ocupate (minus 260).
Totodată, în administraţia publică locală lucrau, în aprilie 2026, 460.409 de persoane (minus 3.382 comparativ cu ianuarie 2026), dintre care 279.744 în instituţii finanţate integral din bugetele locale (minus 2.620) şi 180.665 în instituţii finanţate integral sau parţial din venituri proprii (minus 841).
Sursă: stiripesurse.ro
